N.D.

Potrivit autorităților locale din Câmpina, pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței pentru tot sezonul rece, respectiv noiembrie 2020 – martie 2021, cererile trebuie depuse până la data de 20.11.2020.
În cel de-al doilea municipiu al Prahovei, formularele de cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței din această iarnă au început să fie primite din data de 19.10.2020, formularele putând fi procurate de la sediul Direcției de Asistență Socială-Serviciul Asistență Socială, din Bd. Culturii nr. 27 sau descărcate de pe website-ul Primăriei Câmpina, secțiunea – Formulare Compartiment Asistență Socială-”Cerere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială”. Cererile completate, însoțite de actele doveditoare, vor fi depuse astfel: cele pentru ajutorul de încălzire cu gaze și energie electrică – la sediul Direcției Asistență Socială (Bd. Culturii nr. 27), de luni-joi între orele 8-14, vineri între orele 8-13; cele pentru ajutorul de încălzire cu combustibili solizi (lemne, cărbuni) – la sediul Primăriei Câmpina (Bd. Culturii nr. 18), Ghișeul de relații cu publicul, de luni-joi între orele 8-14, vineri între orele 8-13. În cazul celor care depun cererile după data de 20 a lunii, acordarea ajutorului de încălzire se va face începând cu luna următoare înregistrării solicitării. Actele doveditoare ce vor însoți cererea pentru acordarea ajutoarelor de încălzire sunt: copii de pe actele de identitate pentru membrii familiei sau pentru persoanele care locuiesc la aceeași adresă; certificate de naștere ale copiilor care nu au carte de identitate; copie a actului de proprietate a locuinței/contract de închiriere/certificat de moștenitor/act donație/comodat/ concesiune; dovada veniturilor din luna anterioară depunerii cererii pentru toți membrii familiei (adeverințe de salariat, cupoane de pensie, cupoane indemnizație de handicap, extrase bancare etc., în funcție de situație); acte doveditoare în cazul persoanelor cu dizabilități (certificat din care să reiasă gradul de handicap), ultima factură de la gaze pentru persoanele care solicită ajutor de încălzire pentru gaze; ultima factură de energie electrică pentru persoanele care solicită ajutor de încălzire pentru energie electrică, copie carte de identitate auto/moto, deținute de solicitantul ajutorului de încălzire și de membrii familiei. Totodată, municipalitatea atrage atenția că, în vederea acordării de ajutor pentru încălzirea locuinței, beneficiarul trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulat: factura de utilități( gaze sau energie electrică ) să fie pe numele titularului de cerere, toți membrii de familie trecuți în cerere să aibă același domiciliu, obligatoriu municipiul Câmpina, care să corespundă cu adresa din factură și cu actul de proprietate al locuinței. Reamintim faptul că persoanele cu venituri mici, care nu au resurse pentru achitarea costului integral al încălzirii locuinței, pot cere ajutorul de stat, subvenționarea costurilor de încălzire fiind asigurată în timpul sezonului rece, respectiv perioada cuprinsă între lunile noiembrie și martie. Sprijinul financiar este acordat pentru un singur sistem de încălzire- energia termică în sistem centralizat, energia electrică, gazele naturale sau lemnele, cărbunii, combustibilii petrolieri.