Ieri dimineaţă, în jurul orei 9, agenţii rutieri prahoveni au fost alertaţi că în localitatea Tătărani a avut loc un accident rutier, în care au fost implicaţi un şofer de autoturism şi un biciclist.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, „se pare că un biciclist în vârsă de 46 de ani, care se deplasa pe sensul de mers București –
Ploiești, a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, care circula pe același sens.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul şoferului. Însă, în cazul biciclistului, dispozitivul a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma evenimentului, biciclistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință”.+