N.Dumitrescu
O expoziție inedită de prezentare a evoluției rafinăriei Vega, parte integrantă din istoria Ploieștiului ca oraș al ”aurului negru”, va fi deschisă mâine în unica instituție de cultură din România dedicată petrolului.
Concret, Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova organizează expoziția aniversară “Rafinăria Vega – 115 ani de istorie vie a industriei de rafinare românești”, sponsor fiind Rompetrol – KMG International, la una dintre secțiile sale exterioare din Ploiești.
Deschiderea expoziției va avea loc mâine, 25 noiembrie, la ora 11.00, la Muzeul Petrolului din Ploiești, str. Dr. Bagdasar nr.8 – evenimentul urmând să fie transmis live și pe pagina de facebook a Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova https://www.facebook.com/muze uljudeteanstiintelenaturiiprahova – și va putea fi vizitată și anul viitor, respectiv până la data de 25 mai 2021.
Prin informațiile prezentate, prin intermediul documentelor și al obiectelor tridimensionale din patrimoniul muzeului, precum și prin obiecte aparținând rafinăriei Vega, expoziția prezintă momente importante din evoluția istorică a uneia dintre cele mai vechi rafinării românești.
Este prezentat, de asemenea, și exemplarul din Monitorul Petrolului nr.3/1905, care conține actul constitutiv al societății Vega, precum și monografia rafinăriei Vega din anul 1958.
Rafinăria Vega a aparținut Societății Vega și a fost construită în anul 1905, începând parțial activitatea în anul 1906. Recunoscut ca o somitate științifică în domeniul tehnologiei petrolului, dr. Lazăr Edeleanu este solicitat să devină director al rafinăriei, în această perioadă savantul inventând procedeul de rafinare cu dioxid de sulf lichid – procedeul Edeleanu – care a deschis noi direcții de cercetare și a fost folosit ulterior de companii celebre în întreaga lume. De altfel, descrierea procedeului, fotografii cu Lazăr Edeleanu și scrisorile acestuia vor fi prezentate în cadrul expoziției organizate la Muzeul Petrolului.
Totodată, în vitrine și pe panourile expoziționale sunt prezentate imagini cu rafinăria Vega – din arhiva muzeului – în diferite etape de dezvoltare, dar și despre distrugerile suferite în al II-lea Război Modial și reconstrucția sa, stadiul actual și cele mai recente modernizări.