Luiza Rădulescu Pintilie
A ieşit, de curând, de sub tipar, o nouă carte semnată de scriitorul şi jurnalistul Lucian Avramescu, purtând titlul „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”. O carte ale cărei file s-au scris, mai întâi, într-un cald şi apropiat dialog cotidian al distinsului autor cu iubitorii scrisului său, cărora le-a împărtăşit, ca o spovedanie la ivitul zorilor, sub semnul prieteniei din lumea virtuală a facebook-ului, neaşteptata pierdere a darului vorbirii, sub povara unei suferinţe care nu s-a lăsat descoperită de unii dintre cei mai renumiţi medici, primind aproape în timp real, de la destinatarii mărturisirilor sale, numeroase dovezi că are cu asupră de măsură harul rostirii chiar şi aşa, nespunând cuvintele , ci doar dându-le moderna caligrafiere a tastelor de laptop şi toate înţelesurile câte le ştiu gândul şi sufletul său şi că, oriunde s-ar afla, ei le aud perfect!
Dumnezeu m-a făcut să vorbesc, oamenii m-au făcut să tac, spunea cineva, iar Lucian Avramescu a rescris, cu priceperea sa de a mânui cuvintele- făcându-le, de-a lungul timpului, când dulce vers de iubire, când pagină densă de roman şi teatru, când tăios bisturiu jurnalistic , când pătrunzătoare rostiri ce au răsunat pe mari scene şi stadioane- în acelaşi stil inconfundabil, până şi această constatare de viaţă, încât vorbirea ce i-a fost dăruită şi l-a însoţit, cu toată bogăţia sa de sensuri, dumnezeieşte, până în urmă cu un an, să nu se frângă cu totul într-o muţenie definitivă, ci, găsind ecou în atâtea şi atâtea inimi, să devină de fapt doar o tăcere… nerostitoare a pronunţiei vorbelor spre a le da, prin scris, cu atât mai multă forţă, frumuseţe, emoţie, adevăr şi trăire. Nu degeaba marele Cicero a spus că tăcerea este de fapt una dintre marile arte ale conversaţiei, iar altcineva o aşeza, după cuvânt, drept a doua mare putere a lumii !
„Eu nu mi-am pierdut vocea gloriei, ci vocea de zi cu zi. E un fel de a doua respiraţie, fără de care te sufoci”, le-a mărturisit autorul mai întâi prietenilor săi, apoi confesiunea aceasta s-a întipărit în cerneala tipografică a cărţii tocmai apărute şi ca un act de curaj de a se înfăţişa lumii în conturul unei radiografii citibile şi în termeni medicali, dar şi în aceia ai celui mai pur omenesc.
“Mut fiind, constat că am timp să vorbesc mai mult cu mine. Amintirile capătă patina veche a obiectelor de muzeu. Cui mai fac ele trebuinţă, mă întreb din nou, privind ramele descojite în care pun la rând cuvintele pe care nu le voi mai rosti”, mai scrie în aceeaşi carte pe care scriitorul Lucian Avramescu o defineşte a fi „cartea durerii și bucuriei mele de a supraviețui unei încercări pentru care viața nu mă preparase” şi roman al „suferinței mele învinse prin iubire”, iar răspunsul neîntârziat pe care l-a primit de la cei cu care a dialogat zilnic a fost exact acesta: al unui val de susţinere, de încurajare, de îndemn spre speranţă, de certificare a faptului că scrisul său, vindecător pentru sine, îi vindecă de fapt şi pe alţii de suferinţe trupeşti şi sufleteşti.
“Ajuns prizonier al scrisului, tac vorbind cu iluzia că mă ascultă cineva”, le-a spus într-o dimineaţă aceloraşi prieteni şi bucuria cu care a fost aşteptată cartea sa e dovada că nu e deloc iluzie, ci cea mai frumoasă dintre certitudini , aceea că, fără a le rosti, ci doar scriindu-le, cuvintele sale au rămas întregi în sensul şi rostul lor, ba, îndrăznesc să adaug că neauzirea lor abia lasă netulburată liniştea înţelegerii adânci a înţelesurilor lor pentru cei care vor să le pătrundă cu adevărat. Iar fiecare dintre cele 400 de pagini ale cărţii este o dovadă în sine, aşa cum toate laolaltă dau confesiunilor scriitorului Lucian Avramescu certitudinea că un cuvânt poate rămâne la fel de întreg atunci când spunerea lui doar în gând şi caligrafierea lui pe albul colii stau în fapt sub semnul unui rar şi dumnezeiesc har.
Cartea „Confesiunile unui mut care a vorbit cândva” a început deja să plece către unii dintre cei care au citit, filă cu filă, manuscrisul dialogului din zori de zi, dar ştiu cât de nepreţuită e mai ales bucuria de a răsfoi, în răstimpuri, iar şi iar, pagini păstrătoare de parfum de cerneală tipografică . Cei care doresc, la rându-le, să cumpere cartea, îi pot scrie, pe adresa de mail, chiar autorului – lucian.avramescu@yahoo.com, şi pot primi un exemplar cu autograful acestuia.
