N.D.

În parteneriat, mai multe instituții din Prahova, inclusiv din domeniul cultural, au anunțat inițierea unei competiții care vizează identificarea de noi talente în domeniul artei. Concret, Ovalsart, câștigător al grantului oferit de Petrotel Lukoil, în parteneriat cu Asociația Pro Valores, Muzeul Național Peleș, Centrul Cultural “Aurel Stroe” Bușteni, organizează prima ediție a Concursului Internațional de Arte plastice “Citadela artelor”. Competiția, deodată cu premii financiare foarte importante, se va desfășura on-line și este dedicată tinerilor artiști plastici cu vârsta de maximum 25 de ani, care vor fi împărțiți pe trei categorii de vârstă. Potrivit organizatorilor, în acestă perioadă complicată, dominată de pandemie, acest concurs dă un imbold tinerilor să evadeze prin intermediul artei, al creației, al imaginației și talentului, urmând să ofere celor mai valoroși participanți o adevărată șansă de afirmare, întrucât cele mai bune 15 lucrări vor face obiectul unor expoziții care vor fi găzduite succesiv de Castelul Pelișor și Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Bușteni , în perioada 21 martie – 17 aprilie 2021. Înscrierile, pe adresa de email concursul.citadela.artelor@gmail.com, se vor face pe baza trimiterii a maximum trei lucrări personale fotocopiate, condiția fiind ca acestea să nu fie editate pe calculator, însoțite de copii de pe actul de naștere și cel de identitate. Fotografiile lucrărilor și documentele necesare încrierii vor putea fi trimise în perioada 14 decembrie 2020 – 28 februarie 2021, pe adresa de email menționată. Dintre lucrările trimise de un concurent la o disciplină, dacă acesta nu specifică în mod expres ce lucrare preferă sa fie jurizată, juriul va selecta o lucrare – cea mai bună în opinia juraților – care va intra în competiție. S-a făcut precizarea că, pentru o bună organizare a competiției, este nevoie și de achitarea unei taxe de participare, care are anumite valori în funcție de datele de înscriere, respectiv: înscrieri între 14 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021 – 75 lei, înscrieri între 11 ianuarie – 10 februarie 2021 – 120 lei, după perioada 11 – 28 februarie, taxa de înscriere fiind de 150 de lei. Jurizarea lucrărilor va fi făcută în perioada 1 – 5 martie 2021, urmând să fie desemnați câștigători la fiecare categorie de vârstă, indiferent de tehnica de lucru aleasă, care vor fi anunțați pe data de 5 martie 2021, pe site-ul asociatiaprovalores.ro. Vernisajul și premierea laureaților vor avea loc la Castelul Pelișor din Sinaia, pe 21 martie 2021. Lucrările premiate vor face obiectul a două expoziții, respectiv la Castelul Pelișor, în perioada 21 martie – 3 aprilie 2021 și Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni, în perioada 4 – 17 aprilie 2021. Temele şi tehnicile de lucru, pictură sau desen, sunt libere. S-a făcut precizarea că lucrările premiate vor fi donate campaniei umanitare “Arta pentru viață”, iar o parte din sumele obținute în această campanie va fi donată unui centru de plasament din Prahova, iar o altă parte se va transforma într-o bursă care va fi oferită unui tânăr artist plastic talentat, dar cu posibilități financiare reduse.