V. Stoica

Alte 247 de cazuri noi de coronavirus au fost raportate, ieri, la nivelul județului Prahova, 22 dintre acestea fiind diagnosticate într-un focar din Câmpina.
Conform informațiilor transmise de către DSP Prahova, a fost identificat un nou focar într-un centru medico-social din Câmpina, unde 22 de persoane, dintr-un efectiv de 71, au fost depistate cu SARS-CoV-2. Dintre cei confirmați cu noul coronavirus, șase sunt angajați, iar 16 sunt beneficiari ai unității respective. Salariații s-au izolat la domiciliu, în monitorizarea medicilor de familie, iar beneficiarii și contacții acestora sunt monitorizați în centru. A fost efectuată dezinfecția spațiilor.
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19 este în județul Prahova de 428, dintre care 379 de paturi erau ieri ocupate. La ATI, nu a fost raportat niciun loc liber pentru pacienții cu SARS-CoV-2.