Aristotel Bunescu
Motto:
„Dragostea face înger pe cel hrănit şi crescut de ea.”
Sfântul Ioan Gură de Aur
Scriu aceste rânduri în zorii zilei de 15 decembrie. ,,Buni zori”, urare pentru poetul Lucian Avramescu, precum și pentru cititorii Ziarului Prahova, chiar dacă o parte dintre ei s-au trezit mai târziu. Vă scriu aceste rânduri de lângă Amfiteatrul din Breaza, unde mă plimb de două ori pe zi. Mă gândesc însă la oamenii din marele Amfiteatru al României. Ce văd ei, jos, în arenă ? Un jalnic spectacol numit ciolaniada pentru posturi. Marele Werner anunță: ,,Nu sunt întrunite condițiile pentru a forma un nou guvern”. Aici avem un nou chix al locatarului principal de la Palatul Cotroceni care, împreună cu peneleul lui Ludovic, vrea să reformeze România. Oamenii se întreabă ce l-a apucat pe Ludovic să depună mandatul ? Încerc un răspuns. Decât să stea la cheremul Marelui Werner, mai bine pleacă șef la Camera Deputaților. Asta înseamnă patru ani, adică până în iarna lui 2024. Să fim noi sănătoși până atunci!
Acum vă spun cum e cabinetul principal de la Camera Deputaților. La Ziua ușilor deschise la Parlament, m-am așezat frumos la coadă. Nu m-a impresionat sala de plen, cât m-a lăsat perplex locul de muncă destinat șefului deputaților. Am intrat mai întâi în ceea ce se numește secretariat. Era un spațiu cât un amfiteatru, unde priveau lumea de foarte sus șase, da ați citit bine, șase distinse doamne și domnișoare, fiecare la câte un birou mare cât un sfert de stadion. Când am intrat în cabinetul președintelui, a trebuit să scot binoclul pentru a vedea unde se termină. Wau! Nici acum nu pot uita această imagine. Ce bun loc și sigur pentru Ludovic. Pentru asta a renunțat Ludovic la Palatul Victoria unde scaunul nu prea e sigur, iar biroul infinit mai mic.
Dar să revenim la Arena României. Ce văd spectatorii în ea? Un mare dezastru! Din cauza pandemiei. Dacă în editorialul trecut am relatat despre pacienții arși în spitale, azi alte ,,performanțe” ale sistemului medical aflat în prag de colaps. La Spitalul „Victor Babeș” din București , o femeie cu Covid a murit după ce a fost deconectată din greșeală de la aparate. Alta: Un bărbat infectat cu Covid 19 s-a spânzurat într-un salon al Spitalului Județean din Galați. Alta: O femeie din Năvodari a fost sunată la telefon de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) pentru a fi anunțată că soțul a decedat din cauza Covid-19. Numai că soțul era acasă lângă femeie. Ce se întâmpla în sufletul ei dacă bărbatul era la spital? Vă întreb și eu, omenește. Cred că ați auzit și de doamna care a sunat să se intereseze la spital ce face tatăl, iar acolo i s-a comunicat, stupefiant, că nu figurează un așa nume în scripte. Fusese lăsat să plece singur -subliniez, singur – de către medic, încă de dimineață, dar omul nu știa unde locuiește. Doamne, în ce Românie trăim!
Dar să revin la amfiteatre! Rememorez drumul făcut ca june condeier la Amfiteatrul de la Olympia, Grecia, locul unde se aprinde flacăra Jocurilor Olimpice cu ajutorul razelor solare concentrate într-o oglindă parabolică.
Roma antică a avut Colosseum, cunoscut ca Amfiteatrul Flavian, după numele dinastiei imperiale care a ridicat acest monument. Prizonierii din războaie erau puși aici să lupte între ei sau cu animale sălbatice. Cele mai importante figuri ale imperiului, până la simplii spectatori, toți se delectau privind luptele dintre gladiatori și sclavi, uneori chiar și între gladiatori și animale sălbatice. La rândul lor, creștinii erau puși să lupte între ei sau cu leii și tigrii înfometați special. Cele mai mari asemenea ,,spectacole” erau regizate în Amfiteatrul de la Roma de către Nero. Nero care s-a născut chiar în data de 15 decembrie, anul 37 după Hristos, Mântuitorul nostru.
Am vizitat, ca bătrân plăsmuitor de corespondențe din străinătate, Amfiteatrul din Verona. În apropiere, m-am fotografiat și eu, precum asiaticii, la balconul Julietei.
Dacă Bucureștiul are Arena Națională, de fapt tot un amfiteatru dedicat fotbalului, Breaza, din județul Prahova, nu s-a lăsat mai prejos și a construit un amfiteatru, dar inaugurarea lui a fost amânată din motive sanitare.
Acum spațiul este la discreția… ciorilor. Ele dau cotidian un spectacol al inteligenței lor. Culeg nuci căzute în iarbă, sunt din belșug în această zonă, apoi zboară lin deasupra arenei. În punctul cel mai înalt al traiectoriei aeriene dau drumul nucilor care, jos, se sparg cu un pocnet sec, iar aripatele nu trebuie decât să aterizeze elegant pentru a culege miezul atât de gustos.
Pe locurile spectatorilor, acum goale, sperăm să stea, în viitorul apropiat, îngerii care să ne ajute să scăpăm de pandemie, de criza economică, de temperaturile scăzute, toate elemente de disconfort estompate acum de febra sărbătorilor de iarnă. Până la lumea divină cu îngeri, arhangheli și serafimi, dorim ca actualele priviri speriate de deasupra botnițelor ce îngrozesc lumea să fie înlocuite, cât mai curând, cu surâsul oamenilor hrăniți cu dragoste. Așa devin foștii purtători de mască îngeri pe pământ.
