Petre Apostol

În doar un an de activitate, Clubul Sportiv Activ Prahova Ploieşti, din subordinea Consiliului Judeţean Prahova, a reuşit performanţa de a aduce handbalul prahovean pe prima scenă valorică a ţării. De altfel, echipa de handbal a clubului este singura reprezentare prahoveană la cel mai înalt nivel în sporturile de echipă din România. Iar campionatul feminin românesc de handbal este unul dintre cele mai puternice din lume.
Înfiinţat în vara anului trecut, CS Activ Prahova Ploieşti, condus de directoarea Bianca Radu, are activitate, deocamdată, doar la secţia de handbal, existând, totodată, şi secţii de baschet şi volei. Pe lângă faptul că este un club sportiv aflat la început de drum, având numeroase elemente de pus la punct, persoanele din conducerea clubului au fost nevoite să gestioneze şi un an complicat din multe privinţe, în special din cauza pandemiei.
Fără experienţă în domeniul sportiv, doar jucând handbal la nivel şcolar, dar cu experienţă în funcţie de conducere, Bianca Radu a demonstrat, într-o scurtă perioadă de timp, că poate coordona un club sportiv cu o echipă care a ajuns într-o primă ligă naţională, cum este cea de handbal feminin.
„Pot spune că provocarea de a manageria acest proiect mi-a adus satisfacţii. Deşi a constituit un element de noutate, l-am depăşit cu bine, fiind o iubitoare de sport, întotdeauna pasionată de handbal”, ne-a mărturisit directoarea clubului Activ, Bianca Radu, care nu a absentat de la niciun meci al echipei de handbal, fiind atentă la fiecare detaliu organizatoric.
„Sunt foarte bucuroasă că fac parte dintr-un colectiv tânăr şi ambiţios, suntem un grup unit, atmosfera din cadrul lotului fiind foarte bună. O parte din echipă a fost preluată fără costuri de la un club privat din Plopeni, din dorinţa de a se face performanţă. Ştim cu toţii că pentru performanţă este nevoie şi de susţinere financiară. De aceea, toţi cei din jurul echipei fac eforturi şi ne dorim să atragem noi sponsori. Pe această cale, fac apel la toţi oamenii cu potenţial financiar şi care iubesc sportul să se alăture echipei”, a mai spus aceasta.
Aflată, în prezent, pe loc de baraj, echipa din Liga Florilor are ca obiectiv menţinerea în primul eşalon valoric, dar antrenorul principal Florin Ciupitu a declarat că, pentru îndeplinirea obiectivului, ar fi nevoie de câteva jucătoare cu experinţă la acest nivel, formaţia prahoveană având multe handbaliste tinere, cu potenţial, dar doar puţine cu minute petrecute în prima ligă, până acum.
Despre acest aspect, directoarea Bianca Radu ne-a declarat: „Vreau să subliniez un lucru foarte important – această echipă a reuşit promovarea în Liga Naţională după doar un an de la înfiinţare. Pentru că ne dorim să nu fim doar o prezenţă pasageră în Liga Florilor, împreună cu actuala conducere, vom analiza posibilitatea de a transfera câteva jucătoare cu experienţă în prima ligă. Având în vedere că sportul de echipă prahovean este reprezentat la cel mai înal nivel naţional doar de echipa de handbal feminin, ne-am bucurat că actuala conducere a Consiliului Judeţean şi-a exprimat intenţia de a susţine acest proiect în continuare, motiv pentru care – în numele întregului colectiv – le mulţumesc celor din noua conducere a instituţiei! Şi ne dorim să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor noii echipe de la vârful administraţiei prahovene. Avem încredere în noua conducere şi că se vor lua măsuri benefice pentru activitatea clubului, cu atât mai mult cu cât sunt şi membri în Consiliul de Administraţie cu experienţă în domeniul sportiv. Totodată, sunt mândră de ceea ce au arătat fetele până acum, multă ambiţie şi determinare, chiar şi împotriva unor echipe puternice din campionatul României. De aceea, am încredere că vor continua în aceeaşi manieră, mai ales că şi stafful tehnic a demonstrat aceleaşi calităţi”.
Până la momentul apariţiei noului coronavirus, care a întrerupt şi a modificat activitatea tuturor domeniilor, la nivel mondial, Clubul Sportiv Activ a realizat şi câteva acţiuni în colaborare cu unele şcoli din Ploieşti, jucătoare din cadrul echipei oferind lecţii de handbal copiilor la orele de educaţie fizică şi sport. Despre această iniţiativă, conducătoarea clubului prahovean a spus: „Prin acest proiect am dorit să creăm un exemplu pentru copiii prahoveni, astfel încât să-i putem atrage către sport şi, de ce nu?, către performanţă. Sportul înseamnă sănătate, colegialitate, fair-play şi recunoaştere socială pentru cei care aleg performanţa”.
Un alt element punctat de directoarea Bianca Radu a fost şi acela că jucătoarele, dar şi toţi cei din cadrul clubului, au simţit absenţa suporterilor din tribune, care începuseră să vină în număr tot mai mare la meciurile echipei, în Divizia A: „În această perioadă, ne-a lipsit foarte mult atmosfera creată de suporterii Activ şi, pe această cale, le mulţumesc în numele întregii echipe pentru gândurile bune transmise de aceştia prin intermediul reţelelor de socializare şi le dorim Sărbători Fericite!”.