N. Dumitrescu

Până la sfârșitul acestui an, 20 de familii se vor muta în ansamblul de blocuri ANL din Ploiești, de pe strada Libertății. Anunțul a fost făcut de către primarul Andrei Volosevici, după ce săptămâna trecută au fost recepționate lucrările de construcții aferente obiectivului Blocuri de Locuințe, Ansamblul 9 Mai, respectiv blocurile 31A, 31B, 31C-D, 31E, 31F. Noile locuinţe, situate în strada Libertății nr. 3, se vor repartiza persoanelor îndreptăţite, potrivit prevederilor legale, respectiv cele care vizează asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, în funcție de ordinea de prioritate, stabilită conform hotărârilor emise de Consiliul Local Ploieşti.
Potrivit declarațiilor edilului ploieștean, inițial, pe lista persoanelor care solicitaseră atribuirea unei locuințe din cele 120 de apartamente din ansamblul de locuințe ANL menționat se regăseau 130 de persoane, dar, după verificarea dosarelor numărul acestora s-a mai redus. Cert este că, așa cum a anunțat primarul, primii beneficiari vor fi 20 de familii, care au așteptat cheile noilor apartamente și cinci – șase ani.
După ani buni de la demararea lucrărilor, finalizarea acestor locuințe a fost posibilă după alocarea, în vara acestui an, de fonduri de la Ministerul Lucrărilor Publice. În cadrul acestei investiţii au fost realizate șase blocuri – formate din subsol, parter, trei etaje și mansardă – perioada de garanţie a lucrărilor fiind de 5 ani. Fiecare bloc include 20 de apartamente, respectiv 9 apartamente cu o cameră, alte 9 apartamente cu câte două camere şi două apartamente cu câte trei camere.
Valoarea finală a lucrărilor executate este de 12.372.737,84 lei, fără TVA.