Luiza Rădulescu Pintilie
Prea devremea stingere din viaţă a directorului Casei de Cultură Plopeni, Nelu Ghiorghe, director în acelaşi timp al Asociaţiei Aşezămintele Culturale din România, continuă să fie însoţită de întristarea gândurilor şi lumina aprecierii celor cu care a colaborat timp de aproape două decenii în care nu s-a limitat doar să conducă instituţia de cultură amintită, ci a şi transformat-o, cu autoritatea competenţei şi arderea lăuntrică a dăruirii adevărate, în ceea ce se cuvine să fie o asemenea instituţie şi nu se reuşeşte, din nefericire, prea des. De la aflarea veştii căderii cortinei cernite peste viaţa sa pământeană până la plecarea vineri, 25 iunie a.c., pe drumul cel fără de întoarcere, iar de atunci fără oprire, au tot continuat să curgă, pe reţelele de socializare, din toată ţara, mesaje în care se apreciază calităţile sale artistice, ca instrumentist, statornicia cu care a promovat valorile autentice ale artei în general şi ale folclorului în special, deschiderea cu care a organizat tabere şi ateliere de creaţie, expoziţii şi festivaluri, dar şi acţiuni social-umanitare, cele mai multe dintre ele de nivel naţional nu atât prin cuprinderea geografică, ci mai ales prin profunzimea şi valoarea conţinutului lor. Reprezentanţi ai unor instituţii de cultură, dar şi ai administraţiei locale, artişti, parteneri care şi-au acordat susţinerea în diverse proiecte tocmai ca răspuns la entuziasmul, seriozitatea şi implicarea celui care a sfinţit cu adevărat locul în cultura prahoveană şi deopotrivă în cea naţională se regăsesc în aceeaşi unanimitate a regretului pierderii celui care a fost director al Casei de Cultură din Plopeni, iniţiator şi coordonator al asociaţiei care reuneşte aşezăminte culturale din întreaga ţară. Ca să dăm un singur exemplu, notăm că prin colocviul naţional „Coregrafia dansului tradiţional”, organizat la Buşteni şi care a depăşit zece ediţii, a transformat anual Prahova într-o mare scenă de promovare a frumuseţii, a originalităţii, a tehnicii dansului popular românesc, încât vechimii lui de reper identitar al acestui neam să i se adauge şi un prezent şi un viitor pe măsură. Iar faptul că ansambluri de copii şi tineri au învăţat corect “paşii” de horă sau sârbă, ori pe cei ai dansului de perechi “ca la Breaza” de la cei mai buni coregrafi din ţară, dar şi să fie mândri când îmbracă ia, când îşi aşază marama pe cap şi îşi prind trandafirul în cosiţe devine o garanţie a uneia dintre multele reuşite care poartă amprenta a ceea ce fost artistul şi managerul întru artă Nelu Ghiorghe. Şi vreau să cred , ca una dintre aceia care am avut bucuria să îl cunosc şi să îl apreciez, că şi al neuitării pe care o merită.
