Majoritatea românilor (75%) sunt în favoarea introducerii monedei euro, țara noastră având cea mare creștere a opiniei pozitive dintre țările UE (proporția crescând de la 63% la 75%, comparativ cu 2020), reiese din cel mai recent sondaj Eurobarometru Flash. De asemenea, 23% au spus că sunt împotrivă, iar restul că nu știu, potrivit Hotnews. Când au fost întrebați dacă ei cred că va avea consecințe pozitive adoptarea monedei unice europene, cei intervievați au spus, într-o proporție de 63%, că da (creștere cu 13 puncte procentuale (p.p) față de 2020), 33% că nu, iar restul că nu știu. Dacă România este pregătită să adopte euro: 27% că da, 69% că nu (în creștere cu 7 p.p.), restul nu știu. 44% dintre cei chestionați cred că adoptarea euro va duce la pierderea controlului asupra politicii economice, în timp ce 51% nu cred asta, iar restul nu știu. Conform Eurobarometrului Flash, trecerea la moneda euro se bucură de un sprijin larg în statele membre care nu au adoptat încă moneda unică. Sondajul a fost realizat în cele șapte state membre care nu au aderat încă la zona euro, și anume în Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia. Marea majoritate a cetățenilor UE intervievați (60%) consideră că trecerea la moneda euro a avut consecințe pozitive pentru țările care o utilizează deja. Majoritatea respondenților (52%) consideră că, în general, vor fi consecințe pozitive ale introducerii monedei euro pentru țara lor și chiar mai mult, peste jumătate dintre ei (55%) afirmă că introducerea monedei euro ar avea consecințe pozitive inclusiv pentru ei înșiși, conform unui comunicat. În ansamblu, conform sursei citate, 57% dintre respondenți sunt în favoarea introducerii monedei euro în țara lor. Cele mai ridicate procente de respondenți cu opinie pozitivă s-au înregistrat în România (75% în favoarea monedei) și Ungaria (69%). În toate statele membre care au participat la sondaj, cu excepția Cehiei, s-a înregistrat o creștere a proporției celor care sunt în favoarea introducerii monedei euro, comparativ cu 2020. Cele mai mari creșteri sunt observate în România (de la 63% la 75%) și Suedia (de la 35% la 43%).