Arena ”Gheorghe Șilaev” din Plopeni are, oficial, un nou proprietar ”cu drepturi depline”, după ce primăria din orașul mai sus amintit a luat decizia de a investi în achiziționarea bazei sportive din oraș!
”Povestea” stadionului din Plopeni – pe care Primăria din localitate îl administra, de ani buni, în baza unei înțelegeri cu fostul proprietar (societatea ROOL SA, care a susținut și activitatea fotbalistică a defunctei Metalul Plopeni, dispărută din ”peisajul” diviziei B în anul 2004) va continua, de această dată, cu drepturi depline, cu fonduri și planuri din bugetul public!
130.000 de euro este prețul la care Primăria Plopeni a reușit să cumpere activele din cadrul arenei ”Gheorghe Șilaev” scoase la vânzare! Inițial, prețul pus de lichidator pentru licitație a fost de peste 300.000 de euro, dar, în lipsa unor oferte, acesta a scăzut până la valoarea de 130.000 de euro, pe care Primăria a acceptat să o plătească, în rate, banii urmând să meargă către cei înscriși la ”masa credală” a societății care a deținut arena.
Situația stadionului nu a fost deloc simplă, pentru că pe societatea intrată în faliment erau o parte dintre active (de exemplu, suprafața de joc, tribunele, sala de box), în timp ce alte active (terenul de sub gazon, cantonament, vestiare) erau ale Primăriei! Acum, autoritatea locală a ”întregit” întregul complex sportiv și, desigur, deja, își face …planuri pentru ce va urma la stadion: efectuarea unor măsurători cadastrale, intabularea și, apoi, includerea într-un plan de dezvoltare, prin Compania Națională de Investiții, care să ducă la modernizarea acestui stadion și transformarea sa, revenirea la statutul de ”bijuterie”, așa cum era considerată înainte de 1989, când, la Plopeni, evoluau constant Naționala de tineret şi loturile de juniori!
În ”paralel”, desigur, mai este nevoie și de bani pentru asigurarea bugetului echipei, aflată acum într-un moment de oarecare incertitudine, în Liga a III-a, după revenirea la nivel național și un sezon bunicel, fiind în prezent în situația de a ”reconstrui” lotul și staff-ul pentru campionatul viitor. Se știe că antrenor va fi Daniel Dumitrache, jucători încă se caută, lista fiind ”deschisă permanent”.

Istorie de peste 80 ani

Povestea arenei din Plopeni este istorisită de „bătrânul” Vasile Piron, care spune: -„Când am venit în ’42 era un teren de fotbal pe locul actualului stadion al echipei din localitate. Acolo jucau vara- şi nu numai, în ziua de duminică -ofiţerii „miuţe”. Participau la acele „amicale” şi nemţii şi românii. Asistam şi noi. Era unul „Fota” – el a vorbit şi am făcut o echipă din cadrul şcolii cu care jucam contra lor. Erau tari nemţii, dar erau mereu şi români printre ei. Ne deplasam pentru joc încolonaţi în formaţie spre teren şi eram conduşi totdeauna de un ofiţer român. După fiecare partidă ne dădeau o ladă de marmeladă şi ciocolată. Jucam mai mult pe terenul din unitatea militară. Ulterior s-a luat decizia ca să se caute un loc mărginaş, pe care să se amenajeze un teren de fotbal normal; asta s-a întâmplat prin ’45. S-a început prin tăierea unor stejari şi fostul teren de 50-60 de metri a fost mărit. O parte din terenul în care s-a intrat se afla pe locul unei mlaştini şi acel loc a fost umplut cu pământ pentru a i se da un pic de suprafaţă netedă. Mult timp terenul a fost traversat de poteca deja făcută de către muncitorii din zona Ţintea. Din lemnul de la tufele tăiate s-a amenajat o mică tribună de lemn, mică şi neacoperită. Încăpeau circa 150-160 de spectatori. La toate aceste noi lucrări de îmbunătăţire n-au participat elevii, fiind făcute de sindicalişti cu muncitorii de la uzină. Despre activitatea oficială desfăşurată în continuare, se ştie…
Stadionul poate intra acum într-o nouă „epocă” modernă.