V. S.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova pregătește dosarul care va fi prezentat judecătorilor cu propunerea de decădere din drepturile părintești a femeii ai cărei copii de numai doi ani au decedat, săptămâna trecută, la Ploiești.
Sorina Gliga, reprezentant al DGASPC Prahova, a declarat, la postul de televiziune Antena 3, că se fac demersuri pentru înaintarea către instanța de judecată a unui dosar de decădere din drepturile părintești pe numele mamei gemenilor morți după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din municipiul Ploiești. Măsura ar urma să fie dispusă prin hotărâre judecătorească.
Băiețelul de cinci ani, fratele celor doi micuți care au decedat săptămâna trecută, se află acum în grija tatălui său. Potrivit DGASPC Prahova, sunt făcute verificări zilnic, la ore
diferite, pentru a se stabili dacă acest copil este îngrijit cum trebuie și nu au fost sesizate probleme până în prezent.