• Jucătoarea prahoveană Karina Munteanu, în lotul tricolor

Echipa naţională de baschet la cadete a României a încheiat pe locul al treilea grupa de la Piestany (Slovacia) a FIBA Women’s U16 European Challengers 2021, competiţie structurată într-un mod special în acest an, cu cinci grupe organizate în tot atâtea ţări diferite şi fără o continuitate ulterioară.
Din lotul tricolor a făcut parte şi baschetbalista Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Karina Munteanu, care a contribuit la cele cinci partide cu medii de 8.5 minute, 2 puncte şi 2 recuperări pe meci, pentru un indice al eficienţei de 4. Cel mai bun joc al Karinei a fost ultimul din grupă, cel cu Israelul, scor 52-43, în care a jucat 12 minute, a înscris 6 puncte (2×3) şi a reuşit 2 recuperări defensive.
În Slovacia, fetele pregătite de Miruna Crâsnic, Larisa Toma şi Cătălin Tănase au avut un bilanţ de trei victorii şi două înfrângeri: 66-40 cu Luxemburg, 54-63 cu Elveţia, 54-55 cu Slovacia, 69-37 cu Irlanda şi 52-43 cu Israel.
Karina Munteanu este una dintre cele patru componente ale lotului de cadete născute în 2006, celelalte colege fiind din generaţia 2005.