Salopetele sunt, cu siguranță, o piesă statement în garderoba doamnelor și domnișoarelor. O piesă vestimentară head-to-toe, de sine stătătoare care poate crea un look mai îndrăzneț decât o simplă rochie sau o pereche de pantaloni. Multe femei evită salopetele pentru că câteodată nu este cea mai simplu de potrivit piesă vestimentară și poate fi dificil de purtat. Cu toate acestea, există multe tipuri în care poți purta salopete elegante în așa fel încât să arăți ca un stilist adevărat.
Când poți purta salopete elegante?
Atunci când participă la evenimente formale, majoritatea doamnelor și domnișoarelor se gândesc că o rochie este sigura piesă de vestimenație pentru care pot opta. În timp ce o rochie este alegerea mai sigură pentru a o purta la eveniment, cu siguranță nu va avea același impact ca o salopetă. Există salopete elegante care sunt la fel de frumoase ca și o rochie, dar îți oferă, în același timp, un aspect inedit, care îți va câștiga niște puncte de stil în plus față de o rochie. Pentru astfel de evenimente formale, alege dintre modelele de salopete elegante, croite în așa fel încât să îți pună în valoare silueta. Poți opta pentru materiale ceva mai dense, mai tari, precum stofa. Poți opta și pentru materiale fine, precum mătase sau dantelă. De obicei, mai puțin înseamnă mai mult, deci alegeți o salopetă care să fie completată de accesorii și care să nu fie prea încărcată.
Dacă cauți să adaugi un pic de varietate garderobei tale sau ai un eveniment mai informal la care trebuie să participi, poți opta pentru o salopetă casual. Foarte confortabile și chic, sunt anumite salopete elegante ce pot fi purtate foarte ușor la evenimente casual. Ca și material, puteți alege între denim, bumbac, in, vâscoză și altele. Alegeți tot o croială care să vă pună în valoare silueta și care vă completează stilul. În mod normal, salopetele mai ample, cu talie elasică sau șnur de ajustare sunt potrivite pentru orice tip de corp și sunt o opțiune foarte bună pentru persoanele care nu au mai purtat salopete elegante până acum. Dacă plănuiești să porți încălțăminte cu talpă joasă, fii atentă la lungimea piciorului. Poți opta pentru salopete elegante peste gleznă, pentru a crea un echilibru.
Cum alegi accesoriile pentru salopete elegante
Când porți o salopetă, poate fi mult mai ușor să coordonezi ținuta cu alte accesorii sau piese vestimentare, însă tot necesită puțină planificare. Da, poți purta o singură piesă de îmbrăcăminte (salopeta), dar tot trebuie să te gândești cum o accesorizezi în așa fel încât să ai o ținută completă. Alegerea unor accesorii greșite te poate face să pari neîngrijită, dezordonată și lipsită de stil. Pentru a menține lucrurile chic, planificăți ținutele înainte și oferă atenție sporită încălțărilor, bijuteriilor și curelei, dacă este cazul. Secretul este să găsești accesorii care să completeze salopeta, dar și să o complimenteze, scoțând-o în evidență.
Curelele pot deveni un accesoriu indispensabil în cazul unei salopete, mai ales dacă nu știi cu ce să o porți și cu ce să o potrivești. Adăugând o curea salopetei tale, îți vei defini talia într-un mod în care îți vei pune în valoare silueta. Chiar dacă salopeta este deja potrivită pe talie, o curea va face ca talia să pară și mai subțire și îți va oferi acea siluetă de clepsidră. Pentru cele care nu au mai purtat o salopetă până acum, o curea într-o culoare contrastantă decât cea a salopetei tale poate fi o alegere excelentă. În cazul unui eveniment formal, poți potrivi foarte ușor salopete în nuanțe de roșu sau bleumarin și chiar și negru, cu o curea aurie. Pentru salopetele din denim, poți opta pentru o curea din piele întoarsă, iar dacă vrei un look mai îndrăzneț, poți opta pentru o curea tip lanț.
În ceea ce privește accesoriile, aici intervine și stilul personal, dar și stilul salopetei. Dacă ai ales o salopetă uni, vei putea opta pentru un plic sau o poșetă cu un model îndrăzneț, precum animal print. Poți opta pentru lanțuri sau pantantive contrastante și de efect sau pentru cercei lungi, unicat. Dacă stilul tău este mai simplu și mai elegant, atunci poți opta pentru bijuterii fine, cu cristale. Pentru stilul casual, poți opta pentru accesorii mai jucăușe, din materiale care să se potrivească cu cel al salopetei.
În ceea ce privește încălțările, le poți alege în funcție de evenimentul și stilul salopetei. De obicei, pentru că salopeta alungește trupul, tinde să ceară un patof cu toc, însă acest lucru nu este obligatoriu. O salopetă casual poate fi potrivită cu espadrile, sandale sau mocasini. În același timp, puteți potrivi salopete elegante cu sandale cu toc cui, pantofi cu platformă, stilettos sau botine. Este destul de ușor să optați pentru o pereche de pantofi cu toc negri șla orice ținută. Devine, totuși, mai interesant când începeți să mixați lucrurile.