Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Grupări Infracționale Violente din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, au efectuat trei percheziții domiciliare, în Prahova şi în Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de șantaj și lipsire de libertate.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, „în cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2017, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, pe raza municipiului București, în vederea comiterii infracțiunii de șantaj, respectiv, în scopul determinării prin constrângere a victimelor, dezvoltatori imobiliari, la plata unor sume de bani pretinse de membrii grupării drept << taxă de protecție>>.
Pe parcursul cercetării penale, s-a stabilit faptul că fiecare membru avea un rol bine stabilit, puterea de decizie aparținându-i liderului grupării, personaj notoriu în mediul infracțional.
Astfel, liderul direcționa ceilalți membri ai grupului la șantierul victimei pentru abordarea acesteia în moduri intimidatoare.
Totodată, membrii grupului infracțional îi puneau în vedere dezvoltatorului imobiliar să se prezinte la liderul grupării pentru a discuta. În cadrul întâlnirii, acesta, folosind diverse tehnici de presiune și intimidare, solicita victimei o sumă de bani pentru a-i permite să continue lucrările de construcție.
În cazul în care dezvoltatorul imobiliar refuza să se întâlnească liderul ori nu accepta taxa de protecție impusă, membrii grupului infracțional procedau la intensificarea acțiunilor de constrângere prin realizarea de incursiuni la șantierul imobilului și amenințarea angajaților. În final, de cele mai multe ori, în urma acțiunilor de constrângere, confruntându-se cu riscul de a nu reuși să finalizeze edificiul dezvoltat, victima era nevoită să se „înțeleagă” cu liderul grupării și să-i remită acestuia ”taxa de protecție” impusă.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate sumele de 8.000 de lei și 5.500 de euro”.
Acasă Actualitate Descinderi în Prahova, la suspecţi de comiterea infracţiunilor de şantaj şi lipsire...