„Jocurile online se numără printre activităţile preferate de copii, iar o conexiune la Internet şi un computer, telefon mobil sau tabletă la îndemână sunt instrumentele necesare pentru ca un copil <<să stea cuminte> în faţa ecranului”, este o primă concluzie a specialiştilor din cadrul Poliţiei Române.
Pe de altă parte, însă, potrivit unui comunicat al Institutului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Române, „dintre copiii chestionați, 24% au afirmat că, de când utilizează internetul, s-au aflat în situația de a li se fi spart contul de pe rețelele de socializare, e-mail sau joc online. Băieții cu vârste mai mari de 14 ani și cei din mediul urban au fost în mai mare măsură victime ale spargerilor de conturi, comparativ cu celelalte categorii de respondenți.
Totodată, în privința cunoașterii riscurilor din mediul online, 89,4% dintre respondenți au considerat că sunt suficient de bine informați în legătură cu riscurile de pe internet, aproximativ același grad de încredere fiind resimțit atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Totuși, studiul arată că vârsta prea mică și naivitatea asociată acesteia, lipsa supravegherii din partea părinților, cunoștințele scăzute în ceea ce privește utilizarea internetului și riscurile aferente, atât ale minorilor, cât și ale părinților, care nu știu ce să urmărească și cum să își supravegheze copiii, sunt factorii care favorizează victimizarea minorilor în sfera infracțiunilor din mediul online.
Această situație, împreună cu presiunile sociale și curiozitatea specifică vârstei, precum și accesarea facilă a serviciilor digitale, sunt elemente care cresc riscul de victimizare a copiilor pe internet”.
În contextul amintit mai sus, Poliția Română, prin specialiștii în prevenirea criminalității din cadrul inspectoratelor judeţene, desfășoară, la nivel național, o campanie de prevenire a victimizării minorilor, intitulată „Siguranţa copiilor în mediul online”.
Aceasta are ca principale obiective conștientizarea de către aceştia a riscurilor la care se expun pe Internet și a consecințelor acțiunilor lor din mediul online, cunoașterea etapelor pe care trebuie să le urmeze atunci când devin victime şi, nu în ultimul rând, certitudinea că pot cere ajutorul autorităților când se confruntă cu astfel de situații.