Florin Tănăsescu
Stătea şi rumega nea Titi. Avea dileme-palpitaţii: „Cum să mai jupoi io naţia? Ha? Ia zi, Fa!”
Numita Fa – cum avea numele de fată – era măritată. Mai nou, o cheamă Acciza. Şi se prăpădea. De râs, nu c-o mierlea. „Mă, Titişor, tu ai fi băiat bun dacă n-ai avea inima rea!”, i-a susurat doamna Acciza.
Titircă îl chema, de fapt. Şi reprezenta puterea. Că nu geaba plagiase teza de doctorat „Statul sunt eu!”.
Acciza, fată „de comitet”, a trecut direct la subiect: „Mă! În spatele unui miocard puternic stă o femeie-arteră. Aia-s io. Că am văzut idei”, cum scria cineva. Am citit preţurile la motorină, energie cinetică, gaz metan, zahăr vanilat…
Titircă miocard-rău începe să gândească atunci cu singurul neuron. Şi-ăla şchiop. „Eşti deşteaptă, foc. Subţirică la mijloc. Ochii văd, inima cere, conştiinţa piere…”
Acciza: „Lasă vrăjeala! Conştiinţă n-aţi avut niciodată. Mă iei în gazdă şi vedem noi cum aranjăm şmenul cu jupuitul ţării. Scurt pe doi!”.
Titircă-stat a îngălat: „Păi, mai e şi Impozitul. Plus TVA-ul. Vastele noastre atrii şi ventricule n-au loc pentru toţi. Oricât am fi de hoţi. Dacă ne sare poporul la jugulară? E belea!”.
Acciza pune picioru-n prag: „Titişor, zgârcitul spaţiulului carpato-danubiano-pontic! Vrei să consolidezi bugetul? Sau ţi s-a muiat inima?”.
Titircă miocard-stat-rău neagă: „Mie? Niciodată. Bagă soluţia de redresare!”
– Ce dai?
– O măslină, un kil de zahăr cubic şi ceva slănină.
– Mai adaugă ceva!
– O cisternă de motorină. Moca!
„Aşa, mă, băiatule! Ne întâlnim diseară,la pompă! Acolo unde se-nchină şoferii când văd preţul la benzină”.
Titircă stat-miocard-rău răsuflă uşurat. „Acolo, la pompă, unde se-nchină şoferii!. Belea de mişto gândeşte Acciza asta”.
Ţara? Se-nchină şi ea! La ce?
La accize, la impozite, la TVA, la toate belelele ce cad pe capul ei!
