Frecvenţa durerilor de cap este mai mare la femeile care sunt în perioada traziţiei spre menopauză, iar acest lucru este adesea menţionat de medici, însă nu a fost niciodată cercetat în mod direct, declară Dr. Vincent T. Martin, autorul unui studiu efectuat recent şi publicat în revista de specialitate “The Journal of Head and Face Pain”, potrivit Reuters preluat de Medlive.ro. Simptome precum bufeurile, iritabilitatea, insomnia şi depresia pot apărea în timpul schimbărilor hormonale din perioada ce preceda menopauza, când ciclul lunar devine neregulat, însă menopauza începe abia în momentul în care menstruaţia nu a mai avut loc de un an de zile, spun cercetătorii.
“Având în vedere că vârsta medie a apariţiei menopauzei este de 51-52 de ani şi că tranziţia către această perioadă are loc pe o durată de timp de la 5 la 10 ani, femeile se pot confrunta cu o agravare a migrenelor între vârsta de 42 şi cea de 47 de ani,” susţine
Dr. JoAnn V. Pinkerton, director al institutului “North American Menopause Society”. Migrenele se agravează în perioada de dinaintea menopauzei deoarece atunci au loc modificări la nivelul compoziţiei chimice ale creierului, care determină vasele de sânge să se dilate, punând presiune asupra nervilor şi structurilor neuronale din apropierea acestora, provocând migrenă, a declarat Dr. JoAnn V. Pinkerton pentru reuters.com. “Fluctuaţiile hormonale par să acţioneze ca factori declanşatori ai migrenelor, deşi mecanismul nu este cunoscut în totalitate,” a adăugat acesta. Cercetătorii au analizat datele colectate printr-un sondaj de opinie efectuat în anul 2006 pe circa 3000 de femei cu vârste cuprinse între 35 şi 65 de ani care sufereau de migrene, atât înainte, cât şi în perioada menopauzei, şi care au raportat simptomele durerilor de cap pe perioada menstruaţiei. Aproximativ 8% dintre femeile care aveau ciclul regulat au declarat că aveau dureri de cap mai mult de 10 zile pe lună. Această rată a crescut la circa 12% la femeile care erau în perioada premergătoare menopauzei, dar şi la cele care erau la menopauză. Cercetătorii au observat că riscul apariţiei durerilor de cap era mai mare la finalul perioadei premergătoare menopauzei din cauza nivelului scăzut de estrogen din organism. Femeile care au simptome premenstruale încă de tinere sunt predispuse la o sensibilitate hormonală care le face suceptibile pentru apariţia migrenelor mai târziu în viaţă, a declarat autorul studiului. Rata declanşării depresiei creşte în perioada menopauzei, iar femeile care suferă de depresie declară că au parte de migrene mai severe. În perioada premergătoare menopauzei nivelul hormonilor creşte sau scade imprevizibil, în funcţie de rata cu care ovarele intră în repaus. Fiecare eveniment care are loc în viaţa unei femei influenţează riscul apariţiei migrenelor în perioada de dinaintea menopauzei, de la primul ciclu, la sarcină, însă durerile de cap pot fi ţinute sub control prin intermediul administrării pilulelor contraceptive şi a folosirii plasturilor cu estrogen, susţine Dr. Vincent T. Martin.