O forţă armată portugheză compusă din circa 220 de militari a plecat vineri către România, în cadrul unei „misiuni defensive” a NATO care, potrivit preşedintelui portughez Marcelo Rebelo de Sousa, trebuie „să apere pacea”, în contextul invaziei ruse din Ucraina,a transmis Agenția EFE, preluată de Agerpres.
Rebelo de Sousa, care este şi comandantul suprem al forţelor armate, a declarat înaintea plecării militarilor portughezi că această misiune era deja „prevăzută şi acum (este) consolidată, proiectată şi întărită într-o ţară prietenă”, în cadrul unei alianţe „defensive şi ne-ofensive”.
„O alianţă care nu atacă, pregătită să intervină, să menţină şi să apere pacea. Misiunea voastră este şi aceasta”, a insistat şeful statului portughez, de pe aerodromul Figo Maduro, din Lisabona.
Rebelo de Sousa a amintit totodată că militarii portughezi trebuie să acţioneze cu „abilitate, competenţă, cu trup şi suflet, coeziune, disciplină (…) şi solidaritate proprii militarilor portughezi”, care sunt „cei mai buni dintre cei mai buni” la misiunile la care participă.
Preşedintele Rebelo de Sousa şi-a exprimat convingerea că militarii se vor întoarce „mai bogaţi datorită experienţei, mai compleţi, mai realizaţi” după ce au slujit Portugalia, „pe deplin conştienţi de calităţile, formaţia şi valoarea” lor.
Şeful statului portughez a mai informat că premierul Antonio Costa va face o vizită în România în circa o lună.
Trimiterea de trupe portugheze în România era deja prevăzută pentru acest an, dar a fost grăbită de invazia rusă în Ucraina şi are ca scop să întărească flancul estic al NATO.