Prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacție, Camera de Comerț și Industrie Prahova anunță că proiectul de modificare a Legii 335/2007 a camerelor de comerț și industrie din România este în prezent în dezbatere la Parlament. Astfel, purtând semnătura președintelui CCI Prahova, Aurelian Gogulescu, în documentul menționat se arată că, în contextul existenței nevoii de descentralizare a unor atribuții din domenii specifice zonei publice, pe modelul altor state europene, dar și al necesității de reconsolidare și promovare a afacerilor românești, de dinamizare și optimizare a schimburilor comerciale, a exporturilor și de stimulare a atragerii de investiții, a fost inițiat un proiect de modificare a Legii 335/2007 a camerelor de comerț și industrie din România, aflat în prezent în dezbatere în Senatul României, ca primă cameră sesizată. ”Adoptarea acestui proiect de lege ar aduce o binemeritată consolidare și recunoaștere a camerelor de comerț ca instituții viabile și moderne, care lucrează de peste 30 de ani în sprijinul mediului de afaceri și al interesului economic general, cu rezultate deosebite, fără sprijin financiar din partea statului, autofinanțându-se prin serviciile desfășurate pentru mediul de afaceri. Sistemul camerelor de comerț și industrie din România reprezintă rețeaua asociativă a mediului de afaceri cu cea mai extinsă reprezentare la nivel național, fiind prezentă în fiecare județ al țării. Camerele de comerț au fost înființate și recunoscute de către stat, fiind singura organizație de acest tip care funcționează în baza unei legi speciale.
Statele din întreaga lume deleagă competențe și atribuții către camerele de comerț și le acordă acestora diverse prerogative, consolidate de afilierea voluntară sau, după caz, obligatorie- așa cum sunt Austria, Germania, Franța. Italia, Turcia etc. – a companiilor la camerele de comerț, în România afilierea la camerele de comerț fiind voluntară”, a precizat președintele CCI Prahova. În acest context au fost prezentate pe scurt și care sunt principalele beneficii aduse mediului de afaceri dacă proiectul de modificare a Legii camerelor de comerț și industrie din România, aflat în prezent în procedura parlamentară, va fi adoptat. ”Prin includerea tuturor profesioniștilor din România care se înregistreaza la Registrul Comerțului în Catalogul Firmelor, gestionat de sistemul cameral, pe modele deja implementate cu succes în alte state europene, se vor genera vizibilitate și oportunități reale de promovare și internaționalizare a afacerii, atât în mediul fizic, cât și în cel virtual. Astfel, printre alte beneficii, se vor optimiza posibilitățile de sprijinire a antreprenorilor în identificarea de oportunități/parteneri de afaceri/surse de finanțare, în identificarea și accesarea unor noi piețe, în derularea proiectelor de dezvoltare a companiilor românești pe plan internațional, vor fi eficientizate modalitățile de sprijinire a antreprenorilor români prin participarea la misiuni economice, târguri și expoziții internaționale, evenimente de promovare economică, forumuri de afaceri, întâlniri etc. Prin introducerea Certificatului de Competență, eliberat de camerele de comerț și industrie județene, ca act obligatoriu, necesar pentru desfășurarea activității după înființarea unei noi societăți comerciale, va spori calitatea actului comercial, va crește gradul de responsabilizare a agenților economici, conducând spre o îmbunătățire a activității economice în România. Încă de la înființarea societății, în cazul în care nu are deja o vechime de peste 3 ani ca administrator de firmă sau studii de specialitate în domeniu, reprezentantul legal va fi informat de către camera de comerț și industrie, va avea create abilități de administrare, de management al afacerilor, i se vor oferi informații fiscale și financiare, va fi informat cu privire la instituțiile cu care va colabora. De asemenea, prin verificarea condițiilor de onorabilitate judiciare și fiscale, în ideea exercitării cu bună-credință a activităților economice și de afaceri, se dorește asigurarea pe cât posibil a unor afaceri oneste și predictibile, cu beneficii atât pentru stat, cât și pentru mediul de afaceri. Prin implicarea camerelor de comerț în dezvoltarea și asigurarea calității învățământului profesional în sistem dual se va crea plus valoare pe piața muncii, deoarece acestea, prin cunoașterea aprofundată a specificului local și regional, prin îndelungată tradiție – primele școli de ucenici din România au fost înființate de către camerele de comerț – și vastă expertiză în domeniul formării profesionale, prin valorizarea parteneriatului cu instituțiile publice și companiile din fiecare județ, vor putea asigura cadrul necesar dezvoltării și asigurării forței de muncă în conformitate cu cerințele pieței muncii. Contibuția modică (între 10 și 100 de euro/an, în funcție de mărimea firmei) pe care profesioniștii o vor achita în cazul aprobării proiectului legislativ, va fi utilizată exclusiv pentru finanțarea măsurilor de sprijin pentru stimularea, dezvoltarea și internaționalizarea afacerilor, precum și pentru realizarea de studii și analize relevante pentru mediul de afaceri”, se mai precizează în comunicatul de presă.