Furnizorii de servicii medicale din sistemul public și privat, cât și cei din rețeaua sanitară aparținând altor ministere decât Ministerul Sănătății, inclusiv cei din unitățile de asistență socială, vor avea obligația de a raporta toate cazurile de boli transmisibile în Registrul Unic de boli transmisibile (RUBT), iar validarea datelor va fi realizată de către medicul epidemiolog din Direcția de sănătate publică, potrivit Agerpres.
În cazul necompletării de către furnizorii de servicii medicale a fișei unice de raportare a cazului de boală transmisibilă, cât și nedeclararea cazurilor depistate de boli transmisibile sunt introduse sancțiuni contravenționale, de la avertisment scris până la amendă de 5.000 lei.
La propunerea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat un proiect de Hotărâre de Guvern privind conținutul și metodologia de colectare și raportare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile în Registrul Unic de Boli Transmisibile.
Documentul actualizează circuitul de raportare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile în Registrul Unic de boli transmisibile, conform directivelor europene având ca scop optimizarea și armonizarea raportării și o mai bună gestionare a alertelor.
În Fișa unică de raportare a bolilor transmisibile vor fi incluse și Infecțiile asociate îngrijirilor medicale, infecția HIV / SIDA, tuberculoză, infecția cu SARS – Cov-2.
Cunoașterea epidemiologiei bolilor transmisibile în România are importanță națională, pentru stabilirea priorităților și alocarea resurselor, dar și importanță internațională pentru prevenirea transmiterii trans-frontaliere a acestor boli, arată Ministerul Sănătății.
Acasă Actualitate Furnizorii de servicii medicale, de stat sau privaţi, obligaţi să raporteze toate...