• Peste 423.000 de prahoveni au completat chestionarele online • Cei care nu s-au autorecenzat vor fi vizitaţi de recenzori acasă

 

N. Dumitrescu

Pe 27 mai a.c., s-a încheiat prima etapă a Recensământului Populației și Locuințelor, în care românii au avut ocazia, în premieră, să se autorecenzeze ori să completeze chestionarele cu ajutorul recenzorilor în locuri special amenajate de către primării, așa cum s-a întâmplat și la nivelul județului Prahova. Această etapă a durat 11 săptămâni, inițial fiind fixată în perioada 14 martie – 15 mai a.c., însă, pentru că a existat un interes crescut din partea românilor să-și completeze singuri ori ajutați chestionarele în sistem electronic, procedura a fost prelungită cu încă două săptămâni, respectiv până vinerea trecută. Așa că acum urmează a doua etapă a recensământului, în perioada 31 mai -17 iulie a.c., reprezentând cea de colectare a datelor prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022. Colectarea datelor se va realiza prin interviu față în față, numai cu ajutorul tabletelor, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare. Potrivit datelor oficiale anunțate, ieri, de către Direcția Județeană de Statistică Prahova, până la finalul zilei de 27 mai a.c., ultima zi de autorecenzare şi autorecenzare asistată, la nivelul județului Prahova au fost completate 423.962 de chestionare, situându-se la nivel național, potrivit INS, pe locul trei. În total, în mediul urban au fost completate 212.162 de chestionare, cele mai multe fiind înregistrate la Ploiești – 119.519, Câmpina – 17.584, Breaza – 10.213. În mediul rural au fost completate 211.800 de chestionare, cele mai multe în Bucov – 8.428, Blejoi – 6.698 și Ariceștii Rahtivani – 5.863. Așa cum s-a anunțat, recenzarea prin interviu faţă în faţă este ultima etapă a colectării datelor de la populaţie pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor şi este obligatorie. Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 şi 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidenţiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 şi 5.000 lei.

La nivel național, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), aproape 47% din populaţia ţintă estimată s-a autorecenzat. Astfel, până la finalul zilei de 27 mai a.c., ultima zi de autorecenzare, s-au înregistrat în total 11 milioane de chestionare, dintre care 8,9 milioane de chestionare valide la nivel de persoană (53,9% în mediul urban şi 46,1% în mediul rural), ceea ce reprezintă 46,8% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021. Conform informațiilor anunțate, ieri, de INS, Prahova s-a situat pe locul trei, la nivel național, după București și Cluj, cu cele mai multe chestionare completate, prin intermediul autorecenzării sau autorecenzării asistate. ”Etapa de recenzare pe teren se va desfăşura în perioada 31 mai – 17 iulie a.c. În această a doua etapă se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care la momentul de referinţă al recensământului aveau reşedinţa obişnuită în România (la 1 decembrie 2021, locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni). Momentul de referinţă al recensământului este ora ’00:00′ din ziua de 1 Decembrie 2021, iar datele colectate trebuie să reprezinte situaţia la acel moment”, precizează INS într-un comunicat de presă. S-a menționat că Institutul Naţional de Statistică – sediul central şi direcţiile teritoriale de statistică – împreună cu primăriile şi autorităţile locale au pregătit, la nivel național, un număr total de 20.000 de recenzori de teren pentru această acţiune. Recenzorii vor putea fi uşor de identificat în baza unei legitimaţii emise de Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor prin unitatea administrativ-teritorială corespunzătoare. Conform directorului Direcției Județene de Statistică Prahova, la nivelul județului vor fi în teren aproape 650 de recenzori.
Reamintim faptul că acest recensământ ar fi trebuit să aibă loc în anul 2021, dar a fost amânat cu un an din cauza pandemiei. Astfel, România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989, fiind pentru prima dată, la nivel național, când culegerea datelor de la populație se realizează exclusiv în format electronic, fiind eliminat chestionarul care se completa pe hârtie. La recensământul din această rundă sunt culese informații cu privire la componența și membrii gospodăriei, la caracteristicile locuinței și caracteristicile fiecărei persoane din gospodărie (caracteristici demografice, migrația internă și internațională, caracteristici etno-culturale, educaționale și economice). De asemenea, în chestionar, pentru persoanele cu vârsta de peste de 15 ani, este prevăzută și o întrebare vizând evaluarea măsurii în care pandemia de coronavirus le-a afectat activitatea. Persoanele care au participat la etapa de autorecenzare online, în perioada 14 martie – 27 mai a.c, au dreptul la o zi liberă de la serviciu. Recensământul populației și locuințelor este organizat de Institutul Național de Statistică o dată la zece ani, atât pentru cerințe naționale, cât și pentru calcularea statisticilor privind populația la nivel european.