Numărul autorizaţiilor de construcţie eliberate în primele şapte luni a scăzut cu 9,4%, în comparaţie cu perioada similară din 2021, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, preluate de Agerpres. În perioada menţionată s-au eliberat 26.577 de autorizaţii. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-629 autorizaţii), Sud-Muntenia (-599), Bucureşti-Ilfov (-418), Vest (-299), Sud-Vest Oltenia (-279), Sud-Est (-273), Nord-Vest (-241) şi Centru (-27). În luna iulie 2022, s-au eliberat 3.865 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 3,8%, faţă de iunie 2022 şi cu 21%, faţă de iulie 2021. Conform INS, în luna iulie 2022, se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-21%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+0,5%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent. În profil teritorial, scăderea (-1.026 autorizaţii) numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (-212 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-187), Nord-Est (-152), Sud-Vest Oltenia (-145), Sud-Muntenia (-100), Sud-Est (-98), Vest (-72) şi Centru (-60). Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în iulie 2022 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-18,5%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+0,8%). În profil teritorial, creşterea suprafeţei utile (+2.116 mp) la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+16.122 mp), Centru (+14.921), Sud-Est (+4.063) şi Nord-Est (+2.573). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-15.639 mp), Bucureşti-Ilfov (-10.782), Sud-Vest Oltenia (-7.066) şi Nord-Vest (-2.076). În luna iulie 2022 s-au eliberat 3.865 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-3,8%), cu o suprafaţă utilă totală de 1.143.214 mp (+19,5%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 67,9% sunt pentru zona rurală. Tot în iulie 2022 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-152 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-105 autorizaţii), Vest şi Bucureşti-Ilfov (-27 fiecare), Sud-Vest Oltenia şi Centru (-26 fiecare) şi Sud-Est (-10). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (+38 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (+31). În luna iulie 2022 s-au eliberat 527 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-8,7%), în suprafaţă utilă totală de 255.945 mp (+2,9%). Comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat o creştere (+7.199 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale. În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+46.016 mp), Sud-Muntenia (+17.678) şi Nord-Est (+7.342). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni dezvoltare: Nord-Vest (-36.194 mp), Bucureşti-Ilfov (-15902), Sud-Est (-4.182), Sud-Vest Oltenia (-3.839) şi Vest (-3.720).