Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât ieri că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv, potrivit Agerpres.
Mai multe instanţe din ţară au solicitat Înaltei Curţi să stabilească dacă deciziile CCR privind prescripţia retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile.
Instanţa supremă a hotărât că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv: „Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului „mitior lex” prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal. Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii”.
Surse judiciare au explicat pentru AGERPRES că această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.
Acasă Actualitate Instanţa supremă: Decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv Mii de dosare de...