Angajaţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova au derulat, zilele trecute, mai multe acţiuni preventive ce au vizat combaterea furturilor de material lemnos.
În acest contex, potrivit unui comunicat de presă al reprezentanţilor instituţiei, „ pe raza localităţii Măneciu a fost surprinsă în flagrant o persoană care tăia și sustrăgea în mod ilegal şase arbori (speciile – mesteacăn, carpen, paltin și stejar) de pe terenul unei proprietăți private, materialul lemnos fiind predat Ocolului Silvic Măneciu.
Persoanei în cauză i-au fost întocmite acte de sesizare a infracțiunilor de „tăiere fără drept“ și „furt de arbori“, în conformitate cu prevederile Legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic.
Totodată, în urma unor acțiuni preventive de combatere a tăierilor, sustragerilor și transporturilor ilegale de material lemnos din fondul forestier național, jandarmii prahoveni au depistat patru persoane care transportau cu diverse vehicule, fără a deține aviz de însoțire, o cantitate totală de peste 1,5 metri cubi de material lemnos- speciile salcie și carpen – aceasta fiind predată lucrătorilor silvici prezenți la fața locului din cadrul Ocoalelor Silvice Azuga, Slănic, Câmpina și Vărbila. Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.500 de lei, pentru «transportul cu orice mijloace de transport a materialului lemnos, neînsoțit de documentele specifice de transport» în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice».