Sportivă a secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploieşti, Anisia Drăgan se află, în această perioadă, la Arad, acolo unde se va pregăti cu Lotul Naţional de Ansamblu al României, în perspectiva participării, anul viitor, la Campionatul European şi Campionatul Mondial, ambele la nivel de senioare.
Sportiva antrenată la club de Simona Puiu se va pregăti la Arad sub comanda celor două antrenoare ale lotului naţional, Daniela Chiriac şi Tatiana ­Novikova. Anisia nu se află la prima experienţă de acest gen, ea făcând parte, în perioada 2017-2018, din Lotul Naţional de Ansamblu la nivel de junioare.
La începutul lunii noiembrie, Anisia Drăgan a fost medaliată cu bronz în concursul pe echipe din cadrul Campionatului Naţional desfăşurat la Ploieşti, alături de Miruna Ciocîrlan.
Cele două competiţii majore de anul viitor vor avea loc la Baku (Azerbaidjan), în perioada 17-21 mai – Campionatul European de Gimnastică Ritmică pentru Ansambluri, respectiv Valencia (Spania), în perioada 23-27 august – Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică pentru Ansambluri.