F. T.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Șerban Cantacuzino” Prahova, reprezentanţii instituţiei au dat curs invitației lansate de către medicul șef al Unității de Primiri Urgențe SMURD Ploiești, dr. Violeta Tănase, de a participa la activități alături de tinerii voluntari SMURD.
În acest context, la Liceul Tehnologic „Panait Istrati”din Câmpina a fost organizat un atelier de prim-ajutor, acesta „având scopul de a responsabiliza elevii și de a-i învăța cum să se comporte atunci când sunt puși în situația de a-și ajuta semenii aflați în situații dificile, chiar atunci când viața le este pusă în pericol. Activitatea a fost una dinamică, bucurându-se de implicarea activă a elevilor și a profesorilor (au participat 96 de elevi din clasele IX-XII și 4 cadre didactice)”.
Tot în documentul de presă al pompierilor prahoveni se mai menţionează faptul că sesiunea de instruire de la Câmpina a marcat sfârşitul atelierelor organizate în acest an la instituţiile de învăţământ prahovene.