Europarlamentarei elene Eva Kaili, reţinută de vinerea trecută de justiţia belgiană într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul, i s-a retras sâmbătă mandatul de vicepreşedinte al Parlamentului European de către preşedinta Roberta Metsola, scrie AFP, citată de Agerpres. „În lumina anchetelor judiciare în curs, conduse de autorităţile belgiene, preşedinta Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea ei de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a anunţat un purtător de cuvânt al Robertei Metsola. Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili a fost arestată vineri seară la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatarul, potrivit unei surse apropiate dosarului. Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei vinerea trecută, în acelaşi caz. În centrul anchetei, condusă de un judecător de instrucţie de la Bruxelles, sunt acţiunile unei „ţări din Golf” suspectate că „ar influenţa deciziile economice şi politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanţiale sau oferirea de cadouri semnificative, a subliniat parchetul federal. În ceea ce priveşte beneficiarii, aceştia sunt personalităţi care au „o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European.