Ieri, lideri din întreaga lume și-au exprimat solidaritatea cu Belgia și au condamnat atacurile „barbare“ de la aeroportul și de la metroul din Bruxelles, relatează DPA. „Atacurile demne de dispreț de la Bruxelles ar trebui să ne facă mai uniți: solidaritate cu victimele și fermitate împotriva teroriștilor”, a postat pe Twitter purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert. „Cu inima și cu mintea la Bruxelles”, a scris la rândul său pe Twitter premierul italian Matteo Renzi. „Grecia este solidară cu cetățenii belgieni și europeni. Nu putem permite ca teama, ura religioasă și rasismul să prevaleze în Europa”, a postat și premierul elen Alexis Tsipras pe aceeași rețea de socializare.
„Aceste atacuri împotriva civililor în centrul Europei dau dovadă de lașitate și barbarie. Europa trebuie să lupte unită împotriva terorismului și să își apere valorile democratice”, au transmis la rândul lor cancelarul și vicecancelarul Austriei, Werner Faymann și, respectiv, Reinhold Mitterlehner. „Sunt șocat și îngrijorat de evenimentele de la Bruxelles. Vom face tot ce vom putea pentru a oferi ajutor”, a scris pe Twitter premierul britanic David Cameron. „Lupta împotriva răului necesită cel mai înalt nivel de cooperare activă la nivel internațional”, a transmis și președintele rus Vladimir Putin.
„Atacuri abominabile la Bruxelles. Gândurile mele sunt alături de cei afectați și familiile lor. Suntem alături de Belgia”, a scris pe Twitter și premierul danez Lars Lokke Rasmussen. „Este un atac la adresa Europei democratice. Nu vom accepta niciodată ca teroriștii să atace societățile noastre deschise”, a spus premierul suedez Stefan Lofven. Prim-ministrul spaniol Mariano Rajoy a scris pe Twitter că „terorismul nu ne va putea învinge”. „Unitatea democraților din UE este și va fi întotdeauna deasupra barbarismului și lipsei de rațiune”, a adăugat el. „Europa este atacată încă o dată. Cei care ucid și comit violențe trebuie să fie înfrânți și vor fi înfrânți”, a transmis, tot pe Twitter, și premierul irlandez în exercițiu Enda Kenny. „Știrile de la Bruxelles sunt îngrijorătoare. Atacurile sunt condamnabile”, a scris, pe aceeași rețea de socializare, și premierul indian Narendra Modi. „Terorismul nu este o amenințare la o țară anume, ci la adresa întregii umanități și este timpul ca această amenințare să fie combătută împreună pentru siguranța generațiilor viitoare”, a subliniat și prim-ministrul pakistanez Nawaz Sharif.