Lucian Avramescu
(14 august 1948 – 12 decembrie 2021)
Corabia lui Noe e un vers plutitor
Un vers care lua apă și așa s-au înecat păsările fiindcă nu aveau înotătoare decât pentru aer
Și apoi peștii care n-au apucat să se scufunde cu aripile lor încărcate de solzi
Poeții au fost suiți cu forța pe corabie, înecați deja în confuziile lor rimate
Și atunci de unde, pe muntele Ararat,
Atâta revărsare de broaște și țânțari,
Omizi păroase cărându-și în cârcă neliniștea de a deveni fluturi,
Și fluturi îngroziți de ideea de a scrie poezii?
Corabia lui Noe n-a existat, firește, dar Noe sigur a fost
Un corăbier
Care a străbătut în lung și în lat oceanul planetar,
Cu stânga înotând și cu dreapta dând din picioare
Și invers când obosea
Ce ai vrea tu să te faci? m-a întrebat învățătoarea,
Noe, am spus.
Și ce ai vrea să iei pe corabie?
Iarbă!
Atât?!
Iarbă fiindcă o pasc vitele și o roade seceta.
Aș salva de la înec iarba
Dacă eram mai mare, poate mi-aș fi luat iubita,
Făcându-i din brațele mele colac de salvare,
Acum nu m-aș mai lua nici pe mine
Lăsând loc pe corabie văzduhului cel viețuitor
12 iulie 2021, Sângeru
