Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru astăzi, la ora 10,00, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a informat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei, care va avea loc la Palatul Cotroceni, sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei şi a intervenţiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova.
De asemenea, se va analiza şi concepţia dezvoltării aviaţiei militare române.
În cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, a precizat sursa citată.