Ieri, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de disconfort termic ridicat pentru toată ţara, ce va fi valabilă în următoarele trei zile, potrivit Agerpres.
Conform meteorologilor, astăzi, mâine şi joi, disconfortul termic va fi în creştere în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Va fi caniculă astăzi (4 iulie), pe arii restrânse în Lunca Dunării şi în Bărăgan, iar miercuri şi joi (5 şi 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade.