Opt din 10 (83%) consumatori din România au observat o amplificare a fraudelor online şi a scam-urilor, care fie i-au vizat în mod direct, fie au vizat prieteni sau cunoscuţi sau ambele variante, informează Revolut, potrivit Agerpres.
Revolut a anunţat lansarea unui nou modul educativ creat pentru a creşte prevenţia faţă de fraude în rândul clienţilor. Potrivit celor mai recente date oferite de Global Anti-Scam Alliance (GASA), fraudele au generat în 2021 pierderi de peste 50 miliarde de euro şi un studiu realizat recent de Revolut subliniază faptul că tot mai mulţi utilizatori ai internetului se simt ameninţaţi de fraude.
Cursurile, disponibile începând cu versiunea 9.22 a aplicaţiei, constau în cinci lecţii: o introducere în explicarea fraudelor, un curs despre scam-urile legate de achiziţii şi cumpărături, altul despre scam-urile legate de investiţii, un curs despre uzurparea identităţii, altul despre fraudele cu preluarea conturilor. Toate aceste lecţii au fost create de echipele de experţi anti-fraudă din Revolut şi pornesc de la tipurile de scam-uri cel mai des folosite de escroci. Fiecare lecţie include materiale care explică mecanismul de fraudă, cum clienţii se pot proteja de acestea şi arată exemple despre cum aceste fraude funcţionează, pornind de la cazuri reale. La finalul fiecărei lecţii, clienţii îşi pot testa cunoştinţele dobândite. Modulul educativ este gratuit şi este integrat în aplicaţie în secţiunea Învaţă din Hub, fiind disponibil în limba română.
Respondenţii români se simt deosebit de vulnerabili la fraude şi înşelătorii: pe platformele sociale (56%), atunci când fac cumpărături online (de exemplu, atunci când banii sau informaţiile au fost partajate prin intermediul unui site web, e-mail sau link fals, 52%), la înşelătoriile prin mesaje text pe telefon (44%) sau la cele prin telefonul mobil care copiază identitatea sau logo-ul unei companii (34%).