George Marin

Intrat pe trasa tinerilor, aparatul cu Raze Pix a avut o ofertă generoasă în meciul de la Târgoviște contând pentru Cupa României: Huja, devenit căpitan al echipei, Abuashvili – ambii și-au onorat titularizarea cu câte un gol și cu prestații deosebite – Musi, Radu, Rădulescu, Mitrov, Vraciu, ultimii trei aflându-se în postura de rezervă, dar cu șanse de a intra în joc. Dintre toți, Denis Radu a fost cel ales pentru radiografie deoarece el a ocupat poziția de apărător stânga, una în deficit de personal specializat în momentul de față.
Înainte de a face o apreciere a acțiunilor cu balonul, considerăm că ar fi necesar să spunem că Denis Radu a avut poziționări judicioase în teren, poziționări care i-au oferit o rază de acțiune destul de întinsă, pe lungimea benzii (min. 11 – lansare de la Huja, respinsă de adversar, 34 – a avansat bine la faza pe care Roman a continuat-o, fără succes, spre Abuashvili, 44 – o demarcare bună în bandă, cu preluare pe piept), dar și posibilitatea de a bloca acțiuni adverse (min. 24 – deplasare spre centru, 47 – a dat dovadă de spontaneitate, i-a luat fața lui Cojocaru, internațional moldovean, și a fost faultat). Am notat cele mai importante situații, pentru că, în restul timpului, Radu a avut poziții corecte în raport cu cerințele postului ocupat.
Trecând la cele „ale piciorului”, Radu a făcut și bune și mai puțin bune, dar nimic nu a pus în pericol poarta proprie. Vorbim de un control imperfect (min. 2), o pasă cu risc de intercepție adversă către Jefferson, de-a lungul liniei de centru (min. 31), o pasă primită și scăpată de sub control, dar una greu de recepționat, care nu i se poate imputa (min. 38). Cele bune, care dovedesc curaj și îndrăzneală remarcabile au fost, și ele, prezente: o încercare, eșuată, de a-l angaja direct pe Roman (min. 4), o alta, pentru Abuashvili, interceptată și aceasta (min. 12), o diagonală lungă către Roman, fază care s-a încheiat cu șutul lui Mihnea Rădulescu (min. 53). Radu a renunțat la încercările de acest gen pentru o lungă perioadă. Nu este clar dacă s-a întâmplat la cerința băncii tehnice sau la modificarea relațiilor de joc cu mijlocașul din fața sa, deoarece, cam de prin minutul 25, Abuashvili și Musi au schimbat flancurile reciproc. Până atunci, Radu a avut o foarte bună colaborare cu Abuashvili (min. 1, 25, 34) și cu Huja (min. 6, 11), coechipierii cu care tânărul apărător stânga a schimbat cele mai multe pase.
Cele mai multe dificultăți întâmpinate de Radu au venit din partea lui … Vasile Miriuță, antrenorul Chindiei. Radu a fost prins între doi adversari așezați foarte larg. L-a atacat decisiv pe Cojocaru, dar inițiativa sa, deseori nerecomandată de a fi efectuată, a ajutat, totuși, la oferirea timpului necesar retragerii propriei defensive pe poziții adecvate situației (min. 45). Tot între doi adversari s-a mai aflat în situația care, din fericire, s-a rezolvat de la sine datorită poziției de ofsaid în care s-a aflat adversarul lui direct, Cojocaru, care ar fi fost primul la balon în mod clar (min. 59). Același Cojocaru l-a dislocat pe Radu spre centrul terenului și, chiar dacă petrolistul a reușit să îi „ciupească” mingea moldoveanului, atacul advers s-a dezvoltat prin locul liber, situația fiind rezolvată de Garutti (min. 63). Cu siguranță că Florin Pîrvu a sesizat intensificarea atacurilor adverse în acea zonă și a considerat necesară prezența unui jucător cu mai multă experiență. Altfel nu se poate explica schimbarea lui Radu cu Dumitriu, în minutul 64, după o evoluție în urma căreia Denis Radu poate primi doar reproșuri minore atârnând mult mai puțin la cântar decât aprecierile pe deplin meritate.
Nu putem omite o scurtă trecere în revistă a celorlalți tineri ale căror nume au fost prezente pe foaia oficială a jocului. Musi a fost bun, dar nu a fost la același nivel ca la ultimele meciuri, Abuashvili și-a pus o serioasă candidatură la titularizare, ridicând probleme de viitor băncii tehnice în alegerea sistemului de joc și a titularilor, Huja și-a confirmat valoarea încă mocnind în așteptarea exploziei adevărate, în timp ce dintre rezerve doar Mihnea Rădulescu a intrat în joc, la pauză, cu aceeași îndrăzneală, dar cu mai puține realizări decât în meciul precedent.