N. D.

Începând de ieri, o nouă categorie de funcționari din instituțiile de stat solicită majorări salariale, demarând și acțiunile specifice acestor revendicări. Este vorba despre cei din cadrul direcțiilor județene de cultură- inclusiv cei din cadrul Direcției Județene de Cultură Prahova, care fac parte din Sindicatul Culturalia, afliat la Blocul Național Sindical (BNS), la protest aderând și angajații din Ministerul Culturii, cu toții anunțând că, de ieri, au intrat în grevă japoneză. Așa cum s-a menționat, prima etapă din cadrul acțiunilor revendicative va dura o săptămână, în cazul în care majorările salariale nu vor avea loc, așa cum s-a întâmplat în cazul celorlalți angajați de la stat care au organizat proteste, inclusiv grevă generală, cei de la direcțiile de cultură amenințând că nu vor mai emite niciun fel de avize care țin de activitatea acestor instituții. ”Sindicatul Culturalia, afliat la Blocul Național Sindical, informează că a demarat greva japoneză la nivelul Ministerului Culturii și la nivelul Direcțiilor județene pentru Cultură timp de o săptămână. Sindicatul Culturalia apelează la această formă de protest pentru că Guvernul României trebuie să înțeleagă că nu se mai poate continua cu această indiferență față de salariații Ministerului Culturii și salariații din Direcțiile Județene pentru Cultură. Membrii Sindicatului Culturalia merită să aibă aceleași drepturi precum colegii din alte instituții, dat fiind că absolut nimic nu ne diferențiază profesional, doar salariile! Avem numai obligații la fel, din păcate. Vom continua să ne facem auziți prin aceste proteste, pentru că da, noi suntem puțini și „neimportanți”, însă vom avea și noi un cuvânt de spus cât de curând. Poate atunci când vom refuza să mai emitem avize sau să organizăm Ziua Culturii sau multe alte evenimente de importanță națională. Am fost oropsiții soartei, pentru că domeniul culturii nu mai reprezintă de mult timp nicio prioritate pentru statul român, deși este prevăzut în Strategia Națională de Apărare a Țării. De astăzi (n.n. – ieri), timp de o săptămână, am început să purtăm banderole albe în semn de nemulțumire față de politicile salariale discriminatorii și față de nerespectarea hotărârilor judecătorești. De săptămâna viitoare, vom ieși în fața instituțiilor până ce ne vor fi ascultate doleanțele”, se arată în comunicatul de presă prin care se anunță acțiunile de protest și în cazul angajaților de la direcțiile județene de cultură.
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, care are sediul în Ploiești, pe strada Nicolae Iorga nr. 8, este un serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Culturii, care își desfășoară activitatea în conformitate cu actele normative ce reglementează protecţia monumentelor istorice, regimul de protecţie și circulaţie a bunurilor culturale mobile, protejarea patrimoniului arheologic, a patrimoniului imaterial, funcționarea așezămintelor culturale etc.