Miercuri, 20 decembrie, orele 17.00, la Palatul Culturii din Ploiești, în Rotonda Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” și Rotonda Sălii Coloanelor, are loc lansarea cărților de proză și poezie ale poetului Lucian Avramescu, precum și a cărților Giorgianei Radu-Avramescu, cărți ce îi sunt dedicate scriitorului.
Despre volumele „Cartea fără nume”, „Despre singurătate”, „Să strigi femeia pe numele ei de vers”, „Confesiuni la Poarta Cerului”, „La început a fost duminică” și „Scrisoare către tine – o sută de scrisori pentru Lucian”, dar și despre autori vor vorbi scriitoarea Adina Mandalac și poetul Gelu Nicolae Ionescu. De asemenea, Ana Luciana Avramescu și Giorgiana Radu-Avramescu vor încerca rostirea câtorva cuvinte despre cel care tată și soț le-a fost.
Iar cuvântul rămâne deschis pentru aceia care vor dori să spună ceva despre jurnalistul, scriitorul, omul Lucian Avramescu.
Evenimentul de miercuri, din cadrul Târgului de Carte de la Ploiești, este un omagiu adus poetului, la împlinirea a doi ani de la plecarea sa la cer. Un colind alcătuit din amintiri ale celor prezenți, care l-au cunoscut, în amintirea celui care va rămâne prin scrisul său, prin înfăptuirile sale.