N. D.
Așa cum a fost și anul trecut, în noaptea dintre ani, municipalitatea va pregăti pentru ploieșteni un spectacol de artificii. În acest context, joi, municipalitatea a ținut să anunțe: ”Primăria Ploiești a pregătit pentru noaptea de Anul Nou o surpriză frumoasă pentru ploieșteni, un spectacol deosebit cu focuri de artificii, care va oferi amintiri unice tuturor celor care vor fi prezenți în Centrul Civic al orașului nostru. Spectacolul de artificii va fi organizat în Parcul «Toma Socolescu» și va putea fi vizionat începând cu ora 24.00, la cumpăna dintre ani”. Având în vedere faptul că, așa cum se obișnuiește, sunt destui ploieșteni care țin să marcheze trecerea în noul an din stradă, ca să vadă focul de artificii, autoritățile locale au precizat că, pe 31 decembrie, aproape de miezul nopții, pe artera principală a orașului se va opri circulația auto. ”Precizăm că pentru buna desfășurare a acestui eveniment (n.n. – organizarea spectacolului de artificii), Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a municipiului Ploiești a decis închiderea circulației autovehiculelor pe Bulevardul Republicii (tronsonul str. Vasile Milea – str. Tache Ionescu), în perioada de timp 31 decembrie 2023, începând cu ora 23,59 – 1 ianuarie 2024, până la încheierea spectacolului pirotehnic menționat”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Primăria Ploiești.