Costume, recuzită şi decoruri din serialul “The Crown”, de la o replică a rochiei de încoronare a reginei Elisabeta a II-a la o reproducere a trăsurii regale Gold State Coach, vor fi expuse săptămâna aceasta la Londra înainte de a fi scoase la licitaţie, a transmis Agenția Reuters, preluată de Agerpres. Peste 450 de obiecte din serialul Netflix “The Crown”, a cărui acţiune s-a concentrat pe domnia regretatului monarh britanic Elisabeta a II-a, vor fi expuse public la casa de licitaţii Bonhams începând de joi, înaintea licitaţiei “The Crown Auction”, organizată la 7 februarie.
Serialul de succes, ale cărui dialoguri şi acţiune au stârnit controverse, s-a încheiat luna trecută după şase sezoane în care actorii Claire Foy, Olivia Colman şi Imelda Staunton au portretizat-o pe regină în diferite etape ale domniei.
Printre obiectele expuse se numără costumele purtate de personajele principale, inclusiv de Elizabeth Debicki, care a jucat rolul regretatei prinţese Diana.
O replică a rochiei de încoronare a reginei, purtată de Foy în primul sezon, are o valoare estimată la 20.000 – 30.000 de lire sterline, în timp ce o rochie neagră purtată de Debicki în sezonul al cincilea şi inspirată de aşa-numita “Rochie de răzbunare” a Dianei are o valoare estimată la 8.000-12.000 de lire sterline.
De asemenea, potrivit Bonhams, urmează să fie scoasă la licitaţie singura reproducere din lume a Gold State Coach (30.000-50.000 de lire sterline), dar şi o reproducere a scaunului de încoronare – “Coronation Chair” (10.000-20.000 de lire sterline).
În cadrul licitaţiei vor fi propuse pentru vânzare replica folosită în serial a porţilor de fier forjat de la Palatul Buckingham (6.000-8.000 de lire sterline) şi o reproducere a faţadei reşedinţei premierului britanic din Downing Street numărul 10 (20.000-30.000 de lire sterline).
Obiectele scoase la licitaţie provin din toate cele şase sezoane, după cum a declarat Charlie Thomas, director de vânzări la Bonhams. Chiar dacă regina s-a aflat în centrul atenţiei în «The Crown», vânzarea «reprezintă toate personajele principale din toate cele şase sezoane şi este… o adevărată scrisoare de dragoste adresată serialului», a adăugat el. Aproximativ 150 de loturi urmează să fie fi licitate în direct la 7 februarie. Alte 300 vor fi puse la dispoziţia doritorilor în cadrul unei licitaţii online care se va desfăşura între 11 ianuarie şi 8 februarie.
Încasările obţinute în urma licitaţiei în direct vor fi direcţionate către un program de burse la Şcoala Naţională de Film şi Televiziune din Marea Britanie.