F. T.

Poliţiştii prahoveni au pus în executare cinci mandate de percheziție la domiciliile a patru tineri din Ploieşti, aceştia fiind cercetați într-un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
Concret, după cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, „în ziua de 26 decembrie 2023, cei patru bănuiți, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, în timp ce se aflau în Pasajul «Tache Ionescu», ar fi abordat și înconjurat doi tineri – de 17 şi, respectiv 18 ani – încercând să le fure bunurile personale (…).
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, cei patru tineri fiind conduși la sediul unității de poliție, în vederea audierii”.
Ca urmare a probatoriului administrat, față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca ieri, 1 februarie, să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.