N.Dumitrescu

Cei care şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile locale din 5 iunie, înregistrându-şi documentele la birourile electorale, au putut bifa, ieri, un prim pas al competiţiei. Conform calendarului ce vizează organizarea şi desfăşurarea scrutinului, 4 mai a fost data rămânerii definitive a candidaturilor. Astfel, pentru cel mai râvnit scaun de edil din Prahova – cel al primarului Ploieştiului – se vor bate 13 candidaţi, dintre care trei sunt femei. După profesie, lista cuprinde trei jurişti, trei economişti şi tot atâţia ingineri, un jurnalist, un filolog, un medic VETERINAR şi un specialist în ştiinţe politice. Dintre competitori, patru candidează din postura de independenţi, ceilalţi nouă candidaţi fiind susţinuţi de tot atâtea formaţiuni politice. Ieri după-amiază, Biroul Electoral de Circumscripţie nr.1 Ploieşti a anunţat, prin afişare, la sediul din Palatul Administrativ, rămânerea definitivă a candidaturilor, atât pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, cât şi pentru Consiliul Local Ploieşti. De altfel, ieri, Biroul Electoral Judeţean Prahova a primit, din teritoriu, procesele verbale cu rămânerea definitivă a candidaturilor la alegerile locale din cele 104 localităţi, astăzi urmând să fie transmise la Bucureşti, la Biroul Electoral Central.
Conform procesului verbal încheiat de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 (BEC) Ploieşti, în cursa pentru cucerirea Primăriei Ploieşti sunt 13 competitori, în timp ce pentru Consiliul Local Ploieşti vor fi candidaţi din partea a 10 formaţiuni politice, la care se vor adăuga şi doi independenţi. Ieri, 4 mai, conform calendarului ce vizează organizarea şi desfăşurarea alegerilor, a fost data la care au rămas definitive candidaturile celor care şi-au anunţat participarea la alegerile locale, prin depunerea documentaţiilor stabilite de lege. Astfel, conform procesului verbal ce a fost afişat, pentru consultare publică, la sediul BEC Ploieşti (amenajat la etajul unu al Palatului Administrativ, la intrarea H) pentru Primăria Ploieşti vor candida următoarele persoane: 1. Ganea Mihai Cristian , din partea Partidului Social Democrat (PSD), 2. Dobre Adrian Florin, din partea Partidului Naţional Liberal (PNL), 3. Savu Daniel (independent), 4. Fenichiu Ion Marius (independent), 5. Chiriţescu Mircea –Horia, din partea Partidului Social Românesc (PSRO),
6. Gavrilescu Graţiela Leocadia, din partea Partidului Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), 7. Bozianu Nicoleta Cătălina, din partea Partidului Mişcarea Populară (PMP), 8. Enache Marian (independent), 9. Petrescu Raul –Alexandru, din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), 10. Popescu Radu (independent), 11. Cârstea Fabio-Marian, din partea Partidului România Unită (PRU), 12.Teodorescu Iulian Liviu, din partea Partidului România Mare (PRM), 13. Anghel Gabriela Lola, din partea Partidului Naţional Democrat (PND). În ceea ce priveşte Consiliul Local Ploieşti, aşa cum au fost menţionate în procesul verbal al BEC, au rămas definitive candidaturile din partea 1. PSD; 2. PNL; 3. ALDE; 4. PMP; 5. UNPR; 6. candidatura, în calitate de independent, a lui Limboşeanu Leonard Eduarth; 7. PRU; 8. PRM; 9. candidatura, în calitate de independent, a lui Socoleanu Marcel Radu; 10. PSRO; 11. Asociaţia Partida Romilor „PRO-EUROPA”; 12. PND. Ieri, conform informaţiilor primite de la Biroul Electoral Judeţean Prahova, membrii acestuia erau în plin proces de primire a documentaţiilor, transmise din teritoriu, ce cuprindeau listele cu candidaturile rămase definitive, la alegerile locale, din toate cele 104 localităţi din judeţ, urmând ca astăzi, după verificarea şi centralizarea lor, să fie trimise la Bucureşti, la Biroul Electoral Central.
De menţionat că mâine, 6 mai, începe campania electorală, o zi mai târziu, pe 7 mai, urmând să aibă loc, atât la Biroul Electoral Judeţean, cât şi la toate cele 104 birouri electorale din judeţ, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot.