Avioanele F-16 vor avea parte de mentenanţă la cele mai înalte standarde, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, în cadrul unei vizite de lucru efectuate la Baza 95 Aeriană “Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău şi la două companii cu care MApN colaborează pentru dezvoltarea unor programe de modernizare a Forţelor Aeriene Române.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis ieri AGERPRES, ministrul a avut întâlniri cu militarii Bazei 95 Aeriene, o structură din arhitectura de securitate a României, cu peste un secol de activitate, care participă la apărarea spaţiului aerian naţional în zona de responsabilitate şi oferă sprijin aerian celorlalte categorii de forţe contribuind, totodată, la constituirea pachetelor de forţe dislocabile şi la instrucţia avansată în zbor a piloţilor.
După vizitarea infrastructurii bazei aeriene din Bacău, programul ministrului Angel Tîlvăr a inclus întâlniri cu reprezentanţi ai unor companii din industria de apărare cu care colaborează MApN, în calitate de beneficiar.
“Industria de apărare este extrem de importantă pentru Ministerul Apărării Naţionale. AEROSTAR Bacău este una dintre companiile de succes din industria de profil. Dacă menţionez doar două dintre activităţile acesteia, este uşor de înţeles de ce avem un interes major în buna funcţionare a companiei: Centrul de Mentenanţă pentru F-16 şi Centrul Naţional de Mentenanţă pentru lansatorul multiplu de rachete HIMARS, ambele fiind desemnate centre de mentenanţă de către Guvernul României”, a evidenţiat ministrul Tîlvăr.
În cadrul vizitei, i-a fost prezentată şi linia pregătită pentru asamblarea şi fabricarea unor elemente mecanice pentru vehiculul aerian aferent UAS tactic operativ, ale cărui componente vor fi produse de mai multe companii din România. De asemenea, Tîlvăr a vizitat Elmet International Bacău, care fabrică componente ale transportorului pentru trupe Piranha V.
Din delegaţia MApN au mai făcut parte şeful Direcţiei generale pentru armamente, generalul-maior Teodor Incicaş, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-maior Leonard Baraboi, şi şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-locotenent Ciprian Marin.