Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare săptămână să citească materiale „cu parfum de epocă“ despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

Campionatul Judeţean – Prahova
Startul ediţiei cu numărul XIX al principalului campionat de fotbal din judeţul Prahova este consemnat în ziua de sâmbătă- 16 august 1986 şi s-a revenit la 18 echipe competitoare. Noile formaţii participante în această ediţie au fost: Montana Sinaia şi Viitorul Pleaşa – ambele fiind promovate în urma barajului din campionatele teritoriale. CSU Ploieşti – a fuzionat cu Metalul Vălenii de Munte din Campionatul Teritorial, activând în continuare sub numele de Metalul CSU Vălenii de Munte, iar Neptun Câmpina a fuzionat la începutul sezonului cu Sportul muncitoresc Câmpina din Divizia C, activând sub numele de Unirea Câmpina în al treilea eşalon fotbalistic al ţării.
Clasament final: Campionatul Judeţean Prahova, (ediţia a XIX-a), 1986/87
1. Montana Sinaia 34 21 12 1 61 16 54
2. Metalul Filipeştii de Pădure 34 23 7 4 67 14 53
3. Chimistul Valea Călugărească 34 22 8 4 70 22 52
4. Viitorul Pleaşa 34 16 5 13 43 53 37
5. Oţelul Câmpina 34 12 12 10 44 36 36
6. Avântul Mâneciu 34 14 9 11 53 34 35
7. Petrolistul Boldeşti 34 13 7 14 45 45 33
8. IUC Ploieşti 34 12 9 13 42 46 33
9. Caraimanul Buşteni 34 12 9 13 41 40 32
10. Geamul Scăieni 34 11 10 13 41 42 32
11. Metalul CSU Vălenii de Munte 34 11 9 14 36 54 31
12. Progresul Ploieşti 34 11 8 15 35 34 30
13. Precizia Breaza 34 11 8 15 38 44 30
14. Unirea Teleajen Ploieşti 34 10 10 14 34 48 30
15. Carotajul Ploieşti 34 11 8 15 43 58 30
16. Feroemail Ploieşti 34 11 7 16 46 51 29
17. Cristalul Azuga 34 10 9 15 34 49 29
18. Voinţa Vărbilău 34 0 3 31 15 102 1
Montana Sinaia – a promovat, după disputarea unor jocuri de baraj, în campionatul republican, Divizia C, iar Voinţa Vărbilău s-a reîntors după şase ani în campionatul teritorial. Avântul Mâneciu şi Voinţa Vărbilău au fost penalizate cu 2 puncte, iar Caraimanul cu un singur punct.

Barajele pentru promovare
La barajul pentru promovarea în Divizia C, sorţii i-au scos în cale Montanei Sinaia pe Oţelul Roşu Călăraşi. Întâlnirea tur disputată duminică, 12 iulie 1987, în frumosul oraş montan a fost adjudecată fără emoţii de gazde, într-o manieră mai clară decât o arată scorul de 3-0(2-0). Comentariul apărut în presa locală a vremii despre jocul tur: „Stadionul Carpaţi din Sinaia a găzduit partida tur de baraj pentru promovarea în divizia C la fotbal dintre echipele Montana Sinaia şi Oţelul Roşu Călăraşi. Într-o organizare ireproşabilă, asigurată de A.S. Bucegi (preşedinte – ing. Dumitru Iordache) şi de secţia de fotbal Montana (preşedinte – Gh. Tudorie), peste 6.000 de spectatori, o parte dintre ei veniţi de la Călăraşi, au urmărit, într-un spirit de deplină sportivitate, o frumoasă partidă, dominată de gazde, cara au învins cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Măcău (min. 25), Coman (min. 42) şi Bogăzar (min. 55). A arbitrat foarte bine internaţionalul Dan Petrescu, din Bucureşti. Montana Sinaia a jucat în următoarea alcătuire: Iulian Cadar – Căiţă, Munteanu, Chercheş, Ologu – Ilie Pavel, Măcău, Baicu – Costăchescu, Coman (min. 76 Caşoltan), Bogăzar (min. 82 Andronache). Mîine, va avea loc, la Călăraşi, partida retur dintre cele două formaţii.”
Returul de peste o săptămână (19 iulie 1987) la Călăraşi, pe stadionul “Dunărea”, pe o căldură toridă, s-a încheiat tot cu victoria prahovenilor, cu scorul de 2-0(1-0). Presa locală a comentat astfel jocul retur: „După victoria clară, cu 3-0, din partida tur a barajului pentru promovarea în divizia C, Montana Sinaia a evoluat foarte bine şi în meciul retur, de la Călăraşi, cîştigînd cu 2-0. Astfel, după numai un an în campionatul judeţean, echipa ce reprezintă Oficiul Judeţean de Turism Prahova obţine mult dorita promovare în al treilea eşalon al fotbalului românesc. În partida de la Călăraşi, deşi gazdele au atacat mai mult, sinăienii au declanşat numeroase contraatacuri, marcînd de două ori, prin Ilie Pavel (în minutele 40 şi 74). A arbitrat, din nou excelent, cunoscutul şi apreciatul arbitru bucureştean Dan Petrescu.”
Montana este alături de Carpaţi, cea de-a doua grupare divizionară a oraşului Sinaia. După promovare, gruparea Oficiului Judeţean de Turism Prahova s-a mutat la Buşteni, acolo unde şi-a disputat jocurile.

Barajele pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova – 1987
Turneul final al barajului pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova a fost organizat în oraşul Câmpina, în zilele de 27, 28 iunie, iar finalele pe 1 iulie 1987. Turneul s-a disputat în două faze eliminatorii, jocurile având loc în cuplaj pe stadionul “Poiana”. Cele opt echipe participante la întrecere au fost cele şapte campioane teritoriale şi câştigătoarea Campionatului Municipal din Ploieşti. Acestea au fost următoarele formaţii: Rafinorul Ploieşti – din Campionatului Municipal Ploieşti, Energia “1 Mai” Bucov şi Viitorul Ariceştii Rahtivani – câştigătoarele Campionatului Teritorial Ploieşti, Tricolorul Zamfira – din Campionatul Teritorial al centrului Vălenii de Munte, Brădetul Ştefeşti – aflată la primul baraj, din Campionatul Teritorial Plopeni, Olimpia Cireşanu – din Campionatul Teritorial al centrului Mizil, Avântul Tomşani – Campionatul Teritorial Urlaţi şi Electromontaj Câmpina – campioana “teritoriului” Câmpina. După efectuarea tragerii la sorţi, în prima etapă s-au întâlnit următoarele echipe:
Etapa I – 27 și 28 iunie 1987
1. Rafinorul Ploiești – Tricolorul Zamfira 2-1
2. Olimpia Cireșanu – Brădetul Ștefești 2-1
3. Electromontaj Câmpina – Avântul Tomșani 6-0
4. Energia “1 Mai”Bucov – Viitorul Ariceștii Rahtivani 3-1.
Etapa a II-a: – 1 iulie 1987
1. Rafinorul Ploiești – Olimpia Cireșanu 4-1
2. Electromontaj Câmpina – Energia “1 Mai”Bucov 3-0.
Au promovat: Rafinorul Ploiești și Electromontaj Câmpina.
Turneul final al barajului pentru promovare în Campionatul Judeţean Prahova a fost organizat în oraşul Câmpina, în zilele de 27, 28 iunie, iar finalele pe 1 iulie 1987. Turneul s-a disputat în două faze eliminatorii, jocurile având loc în cuplaj pe stadionul “Poiana”. Cele opt echipe participante la întrecere au fost cele şapte campioane teritoriale şi câştigătoarea Campionatului Municipal din Ploieşti. Acestea au fost următoarele formaţii: Rafinorul Ploieşti – din Campionatului Municipal Ploieşti, Energia “1 Mai” Bucov şi Viitorul Ariceştii Rahtivani – câştigătoarele Campionatului Teritorial Ploieşti, Tricolorul Zamfira– din Campionatul Teritorial al centrului Vălenii de Munte, Brădetul Ştefeşti – aflată la primul baraj, din Campionatul Teritorial Plopeni, Olimpia Cireşanu – din Campionatul Teritorial al centrului Mizil, Avântul Tomşani– Campionatul Teritorial Urlaţi şi Electromontaj Câmpina – campioana “teritoriului” Câmpina. După efectuarea tragerii la sorţi, în prima etapă s-au întâlnit următoarele echipe:
Etapa I – 27 și 28 iunie 1987
1. Rafinorul Ploiești – Tricolorul Zamfira 2-1
2. Olimpia Cireșanu – Brădetul Ștefești 2-1
3. Electromontaj Câmpina – Avântul Tomșani 6-0
4. Energia “1 Mai”Bucov – Viitorul Ariceștii Rahtivani 3-1.
Etapa a II-a: – 1 iulie 1987
1. Rafinorul Ploiești – Olimpia Cireșanu 4-1
2. Electromontaj Câmpina – Energia “1 Mai”Bucov 3-0.
Au promovat: Rafinorul Ploiești și Electromontaj Câmpina.