Luiza Rădulescu Pintilie

Ceea ce se anunța a fi un eveniment de înaltă clasă a fost cu mult mai mult de atât! Fiindcă aniversarea a 25 de ani de existență a firmei BES România din Ploiești s-a dovedit a fi, la capătul celor aproape cinci ore, un adevărat regal de frumusețe, de artă și de emoție pură. Desfășurat sub cupola monumentalului Palat al Culturii, într-o Sală a Coloanelor înnobilată nu numai de florile albe ale primăverii, ci și de o luminoasă stare de spirit care a făcut-o cu atât mai neîncăpătoare și mai impunătoare, în care s-a regăsit într-o aceeași apartenență de suflet o lume bună prin prezența și trăirile sale – sute de invitați, colaboratori, parteneri, artiști din diverse generații și universuri de creație(muzicieni, actori și regizori, artiști plastici). Nu întâmplător întreaga sărbătoare de argint a firmei ce a început ca un un vis și a continuat ca un vis împlinit al fondatoarei sale, directorul general Martha Maria Mocanu, a stat sub semnul celor 25 de anotimpuri ale frumuseții care adună laolaltă nu numai excelența în domeniul afacerilor, ci și pe cea a unui admirabil mecenat, a cărui măsură o dau faptele bune venite dinspre o statornică și dăruită implicare în cele mai diverse domenii și proiecte locale , naționale și internaționale, iar nu de puține ori în momente existențiale și de destin pe care le-a marcat providențial.

Ne-ar trebui mult spațiu să putem cuprinde întreaga desfășurare a unui eveniment la care a fost prezent și proprietarul și conducătorul firmei Cosmec din Milano – Italia, domnul Sergio Fregoli, deținător al brandului de produse pentru îngrijirea capilară BES ­(Beauty and Science), comercializat în peste 80 de țări, asociat al firmei BES România, eveniment onorat în același timp de europarlamentarul Maria Grapini, secretarul general al Camerei de Comerț Italiene pentru România, Giovanni Pometti, președintele Camerei de Comerț Exterior româno-iordaniană Bogdan Penu, lectorul universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău – Jabinschi Valeriu, lectorul universitar la Universitatea Națională de Arte București – Marius Barb Barbone, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – Dican Gheorghe, precum și de alte numeroase personalități din domeniile economic, politic, administrativ, bancar, cultural-artistic și presă, iar ­printr-una dintre creațiile vestimentare care îi poartă inconfundabila semnătură, purtată într-un moment atât de special de doamna Martha ­Maria Mocanu, s-a alăturat acestui eveniment de apartenență sufletească – cum nu am ezistat să-l numesc nu o dată pe ­parcursul prezentării pe care am fost onorată să o fac – renumita creatoare de modă Doina Levintza.
Așa cum am toată convingerea că ar fi meritat să-și găsească locul în această descriere a unui eveniment de excepție – cum l-au apreciat cei prezenți – fiecare cuvânt dintre cele care au fost rostite în semn de considerație, de recunoștință, de admirație pentru reușitele financiar-economice înregistrate de firma BES România, pentru activitatea de succes a directorului general al acesteia și, deopotrivă, pentru mai rara sa implicare în constantă susținere și promovare a artei, a culturii, a tradițiilor românești și a României. Emoționată și recunoscătoare, așa cum a și mărturisit public, directorul general Martha Maria Mocanu nu a ezitat să împartă toate aprecierile primite cu cei care i-au fost alături pe drumul celor 25 de ani, foști și actuali membri ai echipei, cărora le-a înmânat personal trofee aniversare, exprimându-și încredințarea în adevărul potrivit căruia forța unei echipe vine din forța fiecărui membru al său, iar forța fiecăruia din cea a echipei căreia îi aparține. Un trofeu aniversar a fost înmânat și asociatului său, iar la rândul său, doamnei Martha Maria Mocanu i-au fost conferite „Diploma de Excelență” pentru cei 25 de ani de existență a firmei și „Diploma pentru Omul faptelor bune” de către doamna Maria Grapini, în calitatea domniei sale de președinte-fondator al Asociației Femeilor Antreprenor din România și personal, ca europarlamentar, precum și diplome din partea Camerei de Comerț și Industrie Prahova, cărora li s-au alăturat mesaje și daruri simbolice. O emoție cu totul specială a creat momentul în care pe aceeași scenă pe care urcaseră oamenii mari, în numele unor „copii fericiți”, Raissa Stroe, elevă în casa a IV-a la Școala Gimnazială „Gheorghe Costescu” comuna Aluniș – însoțită de învățătoarea sa, Maria Dumitru – i-a dăruit doamnei Martha Maria Mocanu diploma și titlul «Guvernatoarea faptelor bune», însoțite de florile recunoștinței așezate nu numai într-un parfumat buchet de narcise, dar mai ales în emoția sinceră și calda îmbrățișare cu inima, cum numai copiii știu să o facă.
Dar dacă a existat un moment care a ridicat starea de încărcătură emoțională la cotele cele mai înalte și mai profunde , acesta a fost cel prefațat de apariția pe unul dintre ecranele video a două aripi simbolice și a două nume: Attilio Fregoli și Marinel Mocanu. Două nume care rămân înscrise în istoria asocierii firmei BES România cu firma Cosmec Italia și pe actul parafat oficial acum 25 de ani, destinul făcând ca atât tatăl domnului Sergio Fregoli cât și soțul doamnei Martha Maria Mocanu să se stingă, între timp, din viață.
Se spune că fiecare vis la care renunți este o bucată din viitor care încetează să mai existe. Prin activitatea sa, prin proiectele inițiate, coordonate sau susținute, doamna Martha Maria Mocanu a dat o șansă să existe nu numai propriilor visuri, ci mai ales o șansă multora dintre cei care nu mai îndrăzneau să viseze.Și iar ar fi de enumerat multe fapte care argumentează un asemenea crez. Deschis cu un cântec compus special pentru această aniversare și devenit imn al echipei BES, spectacolul care a dat întregului eveniment și mai multă strălucire a inclus cel puțin două asemenea șanse de început de drum. Astfel, alături de artiști consacrați, aplaudați la scenă deschisă (soprana Maria Mădălina Constantin, prim tenorul Liviu Indricău, prim baritonul Iordache Basalic, basul Alin Horia Mânzat, de la Filarmonica „George Enescu” București și Opera Națională București, au apărut în fața publicului și tânăra interpretă Livia Pisăliță (15 ani) și Orchestra Bes Art, compusă din tineri studenți la Conservator, înființată în cadrul unui proiect derulat de BES România, în colaborare cu Asociația Smart Art.

Departe de a fi putut reda ceea ce, așa cum am spus chiar de la început, a fost un adevărat regal, se cuvine să evidențiem și ceva din ceea ce a dat, în sensul cel mai propriu, dimensiunea artei frumuseții. Mai întâi este vorba despre colecția de hair-styling “Arhaica”, ce poartă semnătura echipei BES România (Anca Ionescu – coordonator tehnico-artistic, Georgiana Anton, Adriana Borea, Ramona Matei, make-up Iuliana Petruș) și întreaga experiență dobândită în stagii de pregătire la Milano, dar și în importante festivaluri și competiții naționale de profil. Apoi, s-a adăugat colecția vestimentară Etnoglam – o inspirată interpretare în viziune modernă a temelor tradiționale din zona Oaș, purtând semnătura Casei de Modă „Inedit” din Satu Mare (coordonator Sorina Tulan, designer Zsolt Popa), care exact cu o lună în urmă a fost prezentată și aplaudată la Beijing-China. Modelele care au prezentat publicului coafurile și creațiile vestimentare au aparținut agenției „Unique Models”, coordonată de Diana Stanciu.
O dedicație specială făcută domnului Sergio Fregoli prin interpretarea cunoscutelor piese din repertoriul italian „Tarantela” și „O bela ciao” și doamnei Martha Maria Mocanu prin piesa “Țara inimii “ au adăugat un fericit accent al artei muzicii, care nu are granițe, al multiculturalității , dar și al acelor legături sufletești care apropie, iar baloanele înălțate spre cer au marcat, simbolic, cele 25 de anotimpuri ale frumuseții trecute deja și viitoarele 25 de anotimpuri ale frumuseții așteptate să vină.