Florin Tănăsescu
La-nceput trecu o boare pe deasupra viilor. Adică, a noastră. După aia, s-a auzit o piţigăială. Iar la orizont, s-a ivit porumbelul păcii, în pene de cioară.
Dilema unuia – ca de altfel a multora dintre noi, care mai facem încă umbră pământului – ce să fie, ce să fie?
„Porumbelul păcii, măi alifie!” a catadicsit cioara-porumbel să croncăne.
După aia, la orizont a apărut un lup care behăia.
Ăsta, mai deştept decât zburătoarea de mai sus, avea deja pregătit un răspuns pentru eventuala întrebare “Cine eşti, măi animalule?”.
Eventuală, fiindcă nimeni n-a-ntrebat ce caută un lup zburător prin văzduhul de la sat.
Enervat pe motiv de nebăgare de seamă, lupul a-nceput să urle. Milostivi, localnicii i-au strigat din bătătură: «Bă, murătură, ştim cine eşti!». Ne furai mielu›-nainte de Paşte, ni-l furi şi-acum.
Mulţumit că votanţii nu l-au uitat, s-a apucat de lătrat.
O vulpe-mbrăcată-n haină de altă vulpe îşi face şi ea apariţia, exclamând: «Vai, ce căldură!». Şi-ncepu să-şi vânture coada pe post de evantai.
Găinile, panicate – ştiţi, ele n-au drept de vot – au început a cotcodăci. Oamenii, miraţi, au exclamat: «Tot tu?».
Lezată în amorul propriu, «roşcata» s-a răstit: «Dacă nu eu, atunci cine? Faceţi mişto de mine?»
Şi toţi au tăcut.
Din pământ, din iarbă-verde, a apărut şi o gâscă.
Politicoasă, a-nceput a sâsâi:» Copiii durerii, eu sunt pasărea – scafandru. Nu mă confundaţi cu vreo raţă cu mintea creaţă! Scot capul pentru prima dată în ograda dumneavoastră. Adică, sunt la primul mandat, nu ca ăştia care zboară sub formă de cioară, porumbel, oaie sau lup. Mă cheamă Lipa».
Oamenii, plini de speranţă ori de câte ori li se oferă o iluzie, fie ea şi sub formă de gâscă, au zis: «De gaşcă, tipa».
Şi-uite aşa, ograda asta, pe care noi o numim ţară, se umple – scuzaţi se va umple – iar cu jivine şi zburătoare. Unele, nu toate.
Dar destule.
La-nceput trecu o boare…
