Angajaţi ai Ocolului Silvic Câmpina, împreună cu jandarmi din oraș, au desfăşurat în zona Valea Doftanei o acțiune de combatere și protejare a fondului forestier împotriva celor care circulă cu ATV-urile în fondul forestier și încalcă prevederile legale.
În acest context, potrivit unui comunicat al Ocolului Silvic Câmpina „trei persoane au fost amendate și nouă persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment scris, conform Legii nr. 171/2010, în condițiile în care accesul în fond forestier este interzis fără acordul administratorului”.
Cu referire la acest spect, reprezentanţii Ocolului Silvic Câmpina reamintesc prevederile legale în domeniu: „Accesul oricărui autovehicul în fondul forestier național, cu încălcarea art.54 alin.(2) din Legea 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția autovehiculelor din dotarea personalului cu atribuții de control, atunci când acesta se regăsește în misiune, a autovehiculelor destinate transportului masei lemnoase din exploatările autorizate, a celor din dotarea administratorilor de fond forestier și a gestionarilor fondului de vânătoare, constituie contravenție și se poate sancționa cu amendă de la 2000 lei la 5000 de lei!”.
(Foto: O.S. Câmpina)