F. T.
Ieri după-amiază, în jurul orei 17, la Halele Centrale din Ploiești, o porțiune de aproximativ 50 de metri pătrați din tavanul care adăpostește piața de flori s-a prăbușit. Din fericire, nu au existat victime, însă florăresele și cumpărătorii aflați în zonă au tras o sperietură zdravănă.
După cum ni s-a precizat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, “pompierii au fost anunțați prin Numărul Unic de Urgență «112» de producerea evenimentului cu puțin timp înainte de ora 17. Au fost trimise la «Hale» trei echipaje ale ISU – o ambulanță SMURD, un echipaj pentru descarcerare, precum și o autospecială. De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean. Din fericire, nu a fost nimeni rănit, iar personalul de la ISU a ajutat la degajarea zonei de bucățile de tavan căzute”.
Potrivit unor surse, tavanul ar fi cedat ca urmare a ploilor căzute în ultima vreme; după alții, din cauza coroanelor mortuare agățate în incintă. O comisie urmează să analizeze cauzele producerii acestui incident.