Sportivii secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au participat la două competiţii majore, reuşind să obţină cinci medalii, dintre care una de aur, două de argint şi două de bronz!
În Finala Campionatelor Naţionale de judo pentru Seniori – individual, sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au izbutit să obţină patru medalii – una de aur, două de argint şi una de bronz – două locuri V şi cinci locuri VII.
Principala performanţă i-a aparţinut lui Rareş Arsenie, cel care a devenit campion naţional la categoria „open”, cea mai spectaculoasă din concurs, adunând la start sportivii care au participat la categoriile de greutate -73 kg, -81 kg, -90 kg, -100 kg şi +100 kg!
Cele două titluri de vicecampioane naţionale au fost cucerite de Vanessa Tolea (-57 kg) şi Ioana Petraru (-70 kg), iar medalia de bronz i-a revenit aceluiaşi Rareş Arsenie, la categoria „-100 kg”!
Locurile V au fost ocupate de Alexia Cristea (-48 kg) şi Ana Tunea (-63 kg), iar cele cinci locuri VII au fost obţinute de Idaira Vasilescu (-52 kg), Alexandra Ciurcă (-57 kg), Andrada Minea (+78 kg), Ştefan Georgescu (-73 kg) şi Mihai Boghici (-73 kg)
Alţi doi sportivi ai clubului, David Ţugui şi Yasmine Tomescu, au participat la Cupa Europeană rezervată Juniorilor 2 – U18, competiţie ce a avut loc la Teplice (Cehia) şi punctează în clasamentul mondial al cadeţilor. Dintre cei doi, David Ţugui a reuşit să intre în posesia medaliei de bronz a categoriei „+90 kg”, după un parcurs cu patru victorii şi o singură înfrângere. Sportivul nostru a trecut în primul tur de Adam Bures (Cehia), apoi a pierdut la Nodar Kobaladze (Georgia, câştigătorul categoriei) şi a mers în recalificări, unde i-a întrecut pe Anton Khachatryan (Polonia) şi Lotam Kagan Barnea (Israel). În lupta pentru medalia de bronz l-a învins pe neamţul Christian Wilhelm!
Yasmine Tomescu a concurat la categoria „48 kg” şi a pierdut primul meci în faţa sportivei Kiss Viktoria, din Ungaria. În recalificări, ea a fost învinsă şi de Iana Prituleac, din Republica Moldova.
La întrecerea din Cehia au participat 583 sportivi din 32 de ţări.
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.