Nicoleta Dumitrescu
Ca și când era nevoie de o doză în plus de spectacol față de episoadele oferite până acum, unii dintre politicienii români vin cu tot felul de idei pe care le și pun în practică, vrând să demonstreze, chipurile, cât de corecți sunt ei! Iar cel mai elocvent exemplu în acest sens a venit din partea liderului AUR care, recent, a postat pe rețelele de socializare o filmare în care protagonist era chiar el, în timp ce era supus unui test cu detectorul cu minciuni. Îmbrăcat într-o ținută lejeră și înfășurat în vreo două rânduri de cabluri, acesta a ținut morțiș să facă dovada faptului că ”este sincer” după ce a răspuns la câteva întrebări, deși din montajul video nu se distingea deloc cum s-a mișcat acul detectorului de minciuni, prin demersul său dorind să justifice inițiativa luată, în calitate de șef de partid, de a fi testați cu poligraful toți liderii din teritoriu, pentru a fi detectați dacă au făcut niscaiva înțelegeri cu dușmanii de la alte partide!
Dincolo de hilarul acestei inițiative, în speranța că vor atrage și mai multă simpatie electorală, ceea ce ignoră politicienii, indiferent care este numele lor, este că, de fapt, românul cu drept de vot poate fi considerat, de drept, cel mai bun detector de minciuni! Cu mirosul lui fin, cu vederea ageră și experiența celor peste trei decenii în care a trecut prin atâtea și atâtea rânduri de alegeri, o dată la patru ani, alegătorul român poate recunoaște minciuna politică de la o poștă!
În ce fel? Păi, mai ales în mediul rural, este suficient ca nea Vasile ori tanti Nuța să vadă alaiuri de politicieni pe ulița lor care să-i întrebe de…sănătate, că, imediat, își dau seama că scopul apariției musafirilor de la oraș este acela de a li se da votul atunci când cei curtați vor merge la urne. Pe de altă parte, strângerile de mână ori o bătaie ușoară pe umeri, pupăturile pe unul sau pe ambii obraji, oferirea unui calendar de mici dimensiuni pe anul în curs cu sigle de partid sau chipuri de candidați, a unui balon sau două sunt considerate, de asemenea, de către oamenii obișnuiți, tot un soi de apropo aparte pentru acordarea votului, evident cui trebuie!
Vin politicienii cu pliante viu colorate pe care, printre siglele de partid, sunt înșirate promisiuni de genul asfaltări de drumuri, extinderea rețelei de alimentare cu apă și de canalizare, gaze pe stradă, câte și mai câte? Alegătorii îi vor mirosi imediat că va fi vorba despre noi minciuni, în condițiile în care ei înșiși au fost martorii neputințelor, din ultimii patru ani, ai acelorași politicieni pe care îi văd, ferchezuiți, acum, că au luat la colindat satul, din poartă în poartă. Culmea este că inclusiv la orașe se lansează același gen de promisiuni, de bine și de foarte bine pentru locuitori, deși mulți dintre candidații care vor să-și vadă numele pe buletinul de vot abia anul acesta au descoperit, mergând pe jos, unele străzi ale urbei, mai ales pe cele care ar trebui reparate.
Prin urmare, fiind un așa bogat an electoral, revenim la ideea că politicienii ar trebui să țină cont de faptul că, de departe, cel mai bun detector de minciuni este chiar electoratul, singurul care poate să facă evaluarea sincerității, dar mai ales de ce poate să fie cu adevărat în stare un politician care, o dată la patru ani, cere voturi.
