Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare săptămână să citească materiale „cu parfum de epocă“ despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.
Baraj pentru promovare / 1938
La Braşov, C.A.O. a terminat la egalitate cu Tricolorul C.F.P.V. 1-1(1-1). Ploeştenii au făcut o partidă foarte bună. Braşov, 22 (Prin telefon). – Jocul Tricolor C.F.P.V. – C.A.O., programat de federaţia română de football în oraşul nostru, nu s’a bucurat de o mare asistenţă. Publicul braşovean a preferat să se distreze altfel, decât să asiste pe ploaie la duelul dintre campionii Diviziei B şi CAO. Doar 1.200 spectatori au urmărit ostilităţile dintre cele două tabere. Rezultatul este normal: După consumarea celor 90 minute de joc, taberele se găsesc pe picior de egalitate, având fiecare câte un goal marcat. Rezultatul nu nedreptăţeşte pe nici una din echipe. Tricolor C.F.P.V. a dominat ân cursul primei reprize iar CAO şi-a impus jocul după pauză. Echipele. La fluerul d-lui dr. Aurel Stanciu (Cluj), care a condus satisfăcător echipele s’au aliniat în următoarele formaţii: C.A.O.: David, Borgia, Sarkady, Krausz, Spielmann, Borbil, Geczo, Covaci I, Covaci II, Halaty, Orza. Tricolorul C.F.P.V.: Schrameck; Hetzer, Dunăreanu, Mischoltz, Bocşa, Friedric Glasser, Radu, Covaci, Ştefănescu, Mosko, Cociş. Cum s›a marcat: Tricolor C.F.P.V. atacă puternic. Apărarea orădeană este vigilentă. Sarkady este în formă excepţională, intervenţiile lui sunt salutare. În cealaltă parte, Schrameck este deasemeni bine apărat de Hetzer şi Dunăreanu. În minutul 36, scorul este deschis de CAO prin Covaci I, care transformă o centrare a lui Orza. Egalarea este reuşită de ploeşteni în minutul 45 prin Covaci care fructifică o passă „printre doi” a lui Mosko. În repriza doua CAO au majoritatea acţiunilor. Scorul stabilit în prima repriză rămâne definiziv. Cine s’au remarcat. Cel mai bun om de pe teren a fost fundaşul Sarkady, după care s’au mai relevat Spielmann şi Orza de la CAO şi Hetzer şi Dunăreanu dela Tricolorul C.F.P.V. (Gazeta Sporturilor, 24 mai 1938).
Unirea Tricolor şi Tricolorul C.F.P.V. la egalitate: (1-1)
La pauză conduceau ploeştenii cu 1-0. Brăila, 29 (Prin telefon). – Pe terenul Daciei Unirea, în organizarea grupărei care activează în Divizia Naţională A, s’a disputat matchul Unirea Tricolor – Tricolorul C.F.P.V., contând pentru turneul de calificare. 1.500 sportivi au ţinut să urmărească desfăşurarea ostilităţilor acestui joc, care a avut ca deschidere o ciocnire între formaţiile locale Dacia Unirea şi Franco Română. Încasările făcute au acoperit regia pretinsă pentru organizarea acestui match. Match nul: Contrar tuturor aşteptărilor, duelul dintre cele două grupări s’a terminat la egalitate. Unirea Tricolor, pornită mare favorită a întâlnirei, nu a reuşit să câştige, urmărităfiind de o mare neşansă, mai ales în repriza doua, când echipa bucureşteană a jucat 40 minute la o singură poartă. Totuşi să nu se creadă că Tricolor CFPV a fost un adversar inferior. Echipa ploeşteană a dat tot ce a putut în prima repriză când a reuşit să înscrie un punct pe avantajul căruia a trăit până în minutul 50. Performanţele reuşite de Tricolor CFPV sunt demne de toate elogiile, din moment ce a reuşit să smulgă câte un punct la două echipe din vechea Divizie Naţională A, de talia lui C.A.O. şi Unirea Tricolor. Echipele: Pe teren, la orele 16.45, echipele se aliniază în următoarele formaţii: Tricolorul C.F.P.V.: Schramek, Hetzer, Dunăreanu, Mischoltz, Friedric Glasser, Radu, Covaci, Bocşa, Ştefănescu, Mosko, Cociş. Unirea Tricolor: Creţeanu, Iliescu, Petrescu, Florea, Cristescu, Boteanu, Tr. Ionescu, Alexandrescu, Sonny Niculescu, Cârjan, Traian Iordache. Jocul: Scorul ne arată că jocul a decurs strâns ocaziile de marcare fiind spulberate de apărările respective. În minutul 29, Cociş deschide scorul printr’o lovitură precisă însciind un goal imparabil. După patru minute dela reluare, adică în minutul 49, Iordache marchează un goal de toată frumuseţea, dela 20 metri. Până la terminare, ambele echipe luptă din greu fără însă să-şi poată adjudeca o victorie, astfel că fluerul găseşte scorul intact 1-1. Revelaţia matchului a fost portarul unirist Creţeanu, care a apărat strălucit buturile oborenilor. Din restul echipierilor unirişti s’au remarcat Iliescu, Florea şi Cârjan. Dela republicani au corespuns Hetzer, Kocsis şi Glasser. (Gazeta Sporturilor, 31 mai 1938).
Tuneul de calificare a fost anulat / 1938
Cele mai lungi desbateri le-a provocat turneul de calificare. Comisia campionatului naţional, printr’un larg memoriu, a arătat că este în imposibilitate de a duce la bun sfârşit această competiţie din lipsă de date. S’a hotărît, în primul rând desfiinţarea turneului de calificare şi s’a căutat o formulă care să permită alcătuirea unei Divizii Naţionale A dintr’o singură serie. S’a propus înlocuirea unei Divizii A din 12 echipe, prin calificarea directă a primelor cinci echipe clasate în fiecare serie, iar pentru celelalte două locuri cei clasaţi la locul al şaselea să dea dublu match de baraj cu campionii Diviziei B. O altă propunere era pentru 14 echipe într’o singură serie cu calificare directă a primelor şase echipe iar pentru celelalte două locuri urmând să aibe loc dublu match de baraj între deţinătorii locurilor şapte cu campionii Diviziei B. Amândouă aceste proiecte au fost respinse, socotindu-se ca antisportivă măsura de a desemna din oficiu, echipele care urmează să fie promovate. S’a căutat, în consecinţă, o soluţie intermediară, care să nu necesite prea multă vreme. În cele din urmă, a fost acceptată formula propusă de domnul Alfred Fulga, care nu necesită decât patru Dumineci pentru a se ajunge la desemnarea celor patru echipe care vor promova. Formula această preconizează jocuri de dublu baraj între patru grupuri alcătuite din câte trei echipe. În fiecare din aceste patru grupuri a fost introdusă una din echipele care ocupă locurile 5 şi 6 în clasamentele Diviziei Naţionale A. Aceste echipe intră în luptă în al doilea tur după ce se desemnează învingătorul dintre celelalte două echipe participante. Exemplificăm această teorie. În prima grupă, au fost introduse grupările Vulturii, Textila, Crişana şi Sportul Studenţesc. Primele două grupări joacă la Lugoj şi Oradea iar învingătoarea întâlneşte pe Sportul Studenţesc. Iată acum cum au fost alcătuite cele patru grupe:
GRUPA A: Vulturii Textila Lugoj; Crişana Oradea; Sportul Studenţesc Bucureşti.
GRUPA B: Tricolorul C.F.P.V.; Dacia Unirea Brăila; Universitatea Cluj.
GRUPA C: A.C.F.R. Braşov; U.D.R. Reşiţa; Unirea Tricolor Bucureşti.
GRUPA D: C.A.O. Oradea; Jiul Reşiţa, Phoenix Baia Mare.
(Gazeta Sporturilor, 9 iunie 1938).
Barajul după care s-a promovat / 1938
Tricolorul C.F.P.V. la egalitate cu Dacia Unirea 2-2 (2-1).
Un match disputat. Incidente la sfârşitul jocului. Brăila. 12 (Prin telefon). – Matchul dintre Dacia Unirea şi Tricolorul CFPV a suscitat un real interes. Peste 2.000 spectatori s’au deplasat pe terenul dela Hipodrom încă dela orele 15. Partida în sine nu a avut darul să placă, întru cât s’a disputat sub pecetea carateristică jocurilor eliminatorii. Tricolorul C.F.P.V. a avut un început în trombă, care i-a adus un baraj de două goaluri în intervalul primelor 15 minute. Ameninţaţi să cedeze la scor, brăilenii au început să forţeze nota jocului. Nimeni nu s’a mai gândit la regulile „fair play-ului”, fapt ce a forţat pe arbitru să sancţioneze abateri peste abateri. Rezultatul final – 2-2 – nu reprezintă adevăratul raport de forţe dintre adversari. Tricolorul C.F.P.V. a avut iniţiativa în majoritatea timpului, demonstrând că îşi are echipa într’o formă care îi poate îngădui să se califice pentru Divizia Naţională A. Echipele şi arbitrul: Delegat în mod secret cu conducerea jocului a fost domnul Iancu Ceaureanu, căruia i s’au aliniat următoarele formaţii: Tricolorul C.F.P.V.: Schramek; Hetzer, Dunăreanu, Mischoltz, Glaser, Radu, Bocşa, Covaci, Ştefănescu, Mosko, Cociş. Dacia Unirea: Ştefu; Zuckermann, Stanciu, Uriciuc, Szulor, Varody, Capaclia, Zimcea, Oprea, Weisz. Goldenberg. Cine a marcat: În minutul 4, o combinaţie în tripletă, pune în posesia balonului pe Cociş, care înscrie sec dela 10 metri. În minutul 15, Tricolorul C.F.P.V. marchează un nou goal. O „bombă” a lui Bocşa nu lasă nici o speranţă lui Ştefu. Zimcea reduce handicapul în minutul 41 iar Goldenberg egalează în minutul 88, cu un shot puternic dela 25 metri. Cine s’a remarcat: Schramek a fost îngerul păzitor al ploeştenilor. Linia de fundaşi Hetzer şi Dunăreanu a jucat fără greşeală. Din linia de mijloc cel mai bun a fost Glazer iar la înaintare Mosco, Cociş, Covaci şi Adalbert Bocşa. Dacia Unirea a avut cei mai buni oameni în Stanciu, Varody, Oprea şi Weisz. Incidente: După match o parte din public a manifestat împotriva ploeştenilor. A fost nevoie de intervenţia armatei pentru ca jucătorii să poată părăsi arena. (Gazeta Sporturilor, 14 iunie 1938).